Cozmin Gușă trage un puternic semnal de alarmă asupra modului în care au fost făcute testele pentru Covid-19 în cazul echipei de fotbal CFR Cluj. Potrivit acestuia, deși clinica privată unde au fost testați jucătorii a susținut că aceștia sunt pozitivi la infecție cu coronavirus, rezultatele testelor efectuate la unități medicale de stat au arătat exact contrariul: toți “bolnavii” erau, de fapt, sănătoși.
“În calitate de fan al clujenilor și de om care sunt la curent cu desfășurarea campionatului de fotbal intern, am urmărit cu atenție și preocupare evoluția cazului de “coronavirus în masă”, cu care a fost diagnosticat CFR Cluj. Știam că cei din administrația clubului au fost precauți, jucătorii clujeni mai serioși ca alții, și-n plus Dan Petrescu, un om care “suflă și-n iaurt”. (…) Mai mult, vorbind cu cei de la club zilele trecute, aflasem CĂ NICIUNUL DINTRE CEI DEPISTAȚI POZITIV N-AU NICIUN FEL DE SIMPTOME ȘI SE SIMT BINE!! Azi a venit explicația public, după ce clujenii au efectuat 2 teste consecutive, la unități spitalicești PRESTIGIOASE, DE STAT: testele au ieșit negative ,TOȚI “BOLNAVII” ERAU DE FAPT SĂNĂTOȘI, AȘA CUM SE ȘI SIMȚEAU DEALTFEL!!!”, scrie Cozmin Gușă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
“Întrebarea principală este prin ce mecanisme s-a decis și implementat “PUNEREA LA PĂMÂNT” A CLUJENILOR, deveniți astfel BAU-BAUL CORONAVIRUSULUI??! Este limpede oricum că cei care MANIPULEAZĂ ȘI MINT aveau nevoie de Marceli Paveli și Andree Esca și-n sport, și ce “pradă” mai bună să găsească decât chiar echipa campioană a României?!”, mai scrie Gușă.
“Despre dezavantajarea sportivă și umilirea publică a clujenilor ce să mai vorbim…”, mai scrie Gușă, subliniind, totodată, că legitim ar fi, în aceste condiții, pentru club să acționeze în justiție clinica privată unde au fost făcute primele testări pentru Covid-19, și asta deoarece, spune consultantul politic, “nu sunt speranțe că instituțiile statului se vor autosesiza pentru dovedirea ilegalității și compensarea prejudiciului major creat”.