Coldea are ambiții politice mari pentru 2024: prin Geoană joacă contra PSD, prin Videanu&Company contra PNL, iar cu Tomac și Orban întărește USR. Pe partea mediatică folosește trustul ce deține televiziunile PRIMA, pe ai cărui acționari îi are la mână, respectiv B1TV, pe al cărei patron îl controlează în mod direct, atrage atenția consultantul politic Cozmin Gușă.

“Banii, inclusiv pentru finanțările presei de mai sus, îi sunt furnizați pe linia unor oameni de afaceri de asemenea șantajați, inclusiv Zoltan Teszari, deci fondurile ar putea avea și proveniență ungaro-rusească. Iar apropo de Rusia, ca să se asigure că americanii nu-l vor ataca decisiv, Coldea și-a construit în ultimii 4 ani o punte de legătură sigură cu Putin, prin intermediul lui Marius Vizer, șeful judoului mondial, cu care a devenit partener de mari afaceri. Secretele din interiorul structurii NATO pe care fostul prim-adjunct al SRI le deține, sunt, pe modelul invers al lui Pacepa din vremurile comuniste, o Marfă la care rușii jinduiesc demult, iar Coldea joacă și în virtutea acestui șantaj neexprimat, dar subînțeles”, scrie Cozmin Gușă, într-o postare pe Facebook.

“Treburi periculoase deci, pe care statul român le joacă deocamdată la nivelul arestării cămătarilor Caran, cu care Coldea s-a încurcat prostește, din lăcomia să-și înmulțească vreo 6 milioane de euro, care pentru el sunt oricum un mizilic.
Voi reveni în mod și mai detaliat în zilele următoare”, încheie consultantul politic.

 

Articolul precedentOrlando Nicoară, un biet Domn Goe care se ascunde după fusta mamițichii: cine deține, de fapt, firma care are drepturile TV în Liga 1
Articolul următorGușă: Florian Coldea vrea să joace mediatic și politic din spatele Prima și B1TV