Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a acceptat să fie adus în ţară din Irlanda. 

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat sâmbătă că luni, încep procedurile în vederea predării unuia dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner. ”Vineri a avut loc termenul la instanţa din Irlanda şi unul dintre inculpaţi, dintre fugari, Cristian Marian Minae, a consiimţit la predare. Asta înseamnă că de luni vom începe proceduirle de predare. Poliîia Română, ANP, Ministerul Justiţiei, vă asigur că vor fi foarte atente astfel încât întreaga procedură de predare să se desfăşoare în bună regulă”, a afirmat Gorghiu.

Magistraţii din Sibiu au emis în 19 noiembrie mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele a trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, aceştia fiind daţi în urmărire de poliţişti: Zuleam Costinel Cosmin, Ghiţă Laurenţiu şi Minae Marian Cristian.

Pe 6 noiembrie 2023, cei trei au intrat în casa omului de afaceri pentru a fura bunuri de valoare. Cei trei au aplicat lovituri bărbatului, care ulterior a decedat.

Un alt suspect, Laurenîiu Ghiţă, a fost adus în ţară la sfârşitul anului trecut, din Marea Britanie.

Articolul precedentAna Maria Păcuraru Dobra – singurul jurnalist român de la evenimentul NATO
Articolul următorProbleme la Tesla. Mașinile, în pericol să accelereze singure