Având în vedere zilele cu temperaturi scăzute, din ultima perioadă, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu fac o serie de recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a altor situaţii extreme privind starea de sănătate. La baza acestor recomandări stă și numărul mare de viroze înregistrat în ultima săptămână. 

Astfel, pentru a rămâne sănătoși trebuie să evităm deplasarea în spaţii deschise şi expunerea la frig. Atenție sporită în cazulvârstnicilor, bolnavilor cronici (cu afecţiuni cardiace, respiratorii, reumatismale, renale, bolnavii dializaţi), copiilor foarte mici sau în cazul celor care au diverse afecţiuni, a gravidelor cu risc sau celor în ultimul trimestru de sarcină și a persoanelor cu dizabilităţi psiho-neuro-motorii.

În cazul în care deplasarea este absolut necesară se impune folosirea de îmbrăcăminte călduroasă, din bumbac sau lână, în mai multe straturi, iar la nevoie haine impermeabile, care să asigure protecţia împotriva vântului. Încălţămintea să fie confecţionată din materiale adecvate (piele), călduroasă, eventual îmblănită, să nu fie strâmtă sau udă.

Trebuie să ne protejăm extremităţile şi fața (mâini, picioare, urechi, nas, obraji) este esenţială în prevenirea apariţiei degerăturilor. Se vor folosi căciuli, fulare, şosete de lână, mănuşi îmblănite (de preferat, cu un deget).

În această perioadă trebuie să se evite sau să se reducă fumatul şi consumul de băuturi alcoolice.

De asemenea, se recomandă o atenție sporită categoriilor de persoane cele mai expuse la apariţia degerăturilor: copii şi vârstnici, oameni fără adăpost, persoane care locuiesc singure, bolnavii cu tulburări circulatorii, ateroscleroză sau diabet, cei care consumă alcool, tutun sau alte droguri, precum şi persoanele care lucrează în aer liber (construcţii, salubritate).

În această perioadă nu este recomandat lăsarea copiilor prea mult timp afară, la joacă, în zăpadă, la săniuş sau să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate.

Renunţaţi la deplasările pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate adecvat sezonului.

Încălziţi corespunzător locuinţele, supravegheaţi sursele de încălzire şi evitaţi instalaţiile improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon sau izbucnirea unor incendii.

Primul ajutor în caz de degerături constă în introducerea victimei într-un mediu încălzit şi înfăşurarea zonelor degerate în haine groase sau pături. În anumite cazuri se poate introduce extremitatea degerată în apă călduţă, a cărei temperatură să nu depăşească 34 – 37 grade Celsius. Dacă victima este conştientă şi nu varsă i se pot oferi lichide calde (NU fierbinţi!) şi va fi transportată cât mai repede la spital.

Ce NU este recomandat în caz de degerături:

  • masajul / frecarea zonelor degerate;
  • expunerea zonei degerate la temperaturi crescute: căldură uscată (calorifere, sobe), apă fierbinte;
  • administrarea de băuturi alcoolice.

În cazul apariţiei primelor semne de decompensare a afecţiunilor cronice amintite, de răceală şi/sau degerături, evitaţi automedicaţia şi adresaţi-vă de urgenţă celei mai apropiate unităţi medicale sau apelaţi numarul 112. Atenționăm, de asemenea, părinții nou-născuților și sugarilor să se prezinte la medic de la primele semne de boală sugestive pentru gripă.

 

Articolul precedentTombolă pentru clienţii Tursib. Cu telefoane mobile, laptop şi abonamente
Articolul următorNoi modificări la pașapoarte