Ministerul Apărării Naţionale organizează, prin Direcţia informare şi relaţii publice, Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia a 17-a, 2021. Cursul are durata de şapte zile şi se desfaşoară în obiective militare ale Ministerului Apărării Naţionale, în perioada 19-25 septembrie.

În vederea asigurării unui antrenament intensiv și eficient, numărul jurnaliştilor – redactori, cameramani şi fotoreporteri – care vor participa la curs este limitat la 20.

Detalii privind organizarea cursului şi documentele de înscriere pot fi obţinute accesând site-ul https://www.mapn.ro/corespondenti/detalii.php.

După completare, documentele solicitate vor fi transmise, prin fax sau e-mail, la Direcţia informare şi relaţii publice, până la data de 31 iulie 2021.

Persoană de contact pentru informaţii suplimentare – colonel Renato Nadolu, tel. 021 319.56.11, fax 021 319.56.98, e-mail: [email protected].

   Scopul principal al cursului este acela de a pregăti jurnaliştii pentru activitatea din zonele de criză şi război, inclusiv pentru mediatizarea problemelor din domeniul apărării naţionale. Accentul va fi pus pe cunoaşterea şi înţelegerea riscurilor multiple la care se expun jurnaliştii care relatează din zone de operaţii şi pe formarea deprinderilor practice de acţiune în situaţii periculoase, inclusiv în cadrul unor scenarii care iau în considerare pandemia Covid-19.

   Conţinutul cursului
   În scopul asigurării unei instruiri orientate pe specificul situaţiilor cu care se pot confrunta jurnaliştii, programul cursului are în vedere nu numai cele mai recente evoluţii înregistrate în situaţia reporterilor care transmit din zone de conflict şi riscurile actuale la care se expun pe timpul exercitării profesiei, ci şi luarea în considerare a experienţei Armatei României în operaţii.

   Crearea unor situaţii cât mai apropiate de realitatea teatrelor de operaţii militare va fi asigurată prin aplicarea pe scară largă a conceptelor utilizate în pregătirea personalului militar care urmează să fie desfăşurat în misiune.
   Cursul se va desfăşura prin contribuţia comună a specialiştilor militari şi a unor jurnalişti cu experienţă în relatarea evenimentelor din zone de conflict şi va beneficia de participarea reprezentanţilor organizaţiilor profesionale din mass-media, care vor împărtăşi cursanţilor din cunoştinţele şi experienţa lor.

Antrenamentele se vor concentra în special asupra următoarelor aspecte:

– Cunoaşterea tehnicii şi a armamentului din înzestrare
– Demonstrarea efectelor armamentului şi muniţiei de război
– Reguli de securitate pe timpul operaţiilor
– Învăţarea şi exersarea măsurilor de protecţie
– Cunoaşterea şi evitarea pericolelor prezentate de mine, încărcături explozive şi capcane
– Comportamentul în situaţia căderii în captivitate, în punctele de control (checkpoints), în zone urbane de mare risc, cât şi în alte situaţii specifice zonei de operaţii
– Orientarea în teren necunoscut
– Tehnici de supravieţuire
– Instrucţie specifică unităţilor unde se desfăşoară cursul
– Măsurile de acordare a primului ajutor

Articolul precedentMinistrul Mediului, Tanczos Barna, s-a întâlnit cu ursul în drum spre Bucureşti
Articolul următorAtenționare de călătorie în Grecia – incendii puternice în insula Kefalonia