O persoană din Maramureș a reușit ștergerea unei datorii de 44.621 de Euro, prin negociere cu banca la care avea creditul. Negocierea a fost posibilă prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) și este considerat a fi cel mai important caz din punct de vedere valoric.

Banca respectivă a acceptat ștergerea unei datorii aproape egale cu suma împrumutată inițial consumatorului.

„După ce, în decembrie 2018, prin intermediul CSALB soluționarea unui caz în care beneficiul consumatorului, în relație cu una din băncile la care avea împrumuturi, s-a ridicat la 39.000 de Euro, acum avem un nou record valoric. De data aceasta vorbim despre un caz social în care banca a acceptat ștergerea unei sume importante și condiții mai bune de plată pentru diferența care a rămas de achitat. Creșterea sumelor pe care instituțiile financiar-bancare le scad din sold sau din costul creditelor dovedește că băncile sunt dispuse să negocieze cu adevărat condiții mai bune pentru consumatori. Dar, ambele părți au de câștigat, deoarece își pot continua relația contractuală și, prin alegerea concilierii, a negocierii, evită rezolvarea litigiilor în instanță”, spune Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare CSALB.

Cum s-a desfășurat negocierea

Soluția a fost propusă de conciliatorul Roxana Mustățea, după trei luni de discuții cu ambele părți implicate, banca și consumatorul.

„Vorbim despre un caz social, un caz care a fost analizat uman, nu din punct de vedere financiar. Toată lumea – atât CSALB, cât și banca – l-a tratat ca atare : mai mult cu sufletul și mai puțin pe baza cifrelor. Banca a acordat o diminuare a soldului de 44.600 de euro care reprezintă aproape întreaga sumă pe care consumatoarea a împrumutat-o în 2007. Pentru diferența care a rămas de plată, banca a împărțit suma în rate cu dobândă fixă. Practic, rata lunară va fi de aproximativ 1.000 de lei în perioada următoare”, a spus Roxana Mustățea, Conciliatorul CSALB care a soluționat acest caz.

Articolul precedentParcări din centrul Sibiului, închise în 8 și 9 mai
Articolul următorCum vor funcționa spitalele și farmaciile de sărbători