Directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Sibiu, Eugen Iordănescu, a fost trimis în judecată într-un dosar de delapidare şi corupţie, a anunţat joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Sibiu, printr-un comunicat de presă.

“În legătură cu anterioarele noastre comunicate de presă din perioada 8-10 decembrie 2021 privind măsurile luate relativ la săvârşirea unor infracţiuni de delapidare şi corupţie de către o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 16.05.2023 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului”, se afirmă în comunicatul de presă.

Eugen Iordănescu este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei sau autorităţii sale de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; dare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Aceste infracţiuni ar fi fost săvârşite în legătură cu procedura de ocupare a unor funcţii de conducere în cadrul Aeroportului Internaţional Sibiu, se arată în comunicatul de presă.

Prin acelaşi rechizitoriu s-au dispus, de asemenea, şi soluţii de disjungere a cauzei în vederea completării urmăririi penale cu privire la comiterea unor infracţiuni de delapidare, complicitate la delapidare şi spălare a banilor, potrivit sursei citate.

Eugen Iordănescu s-a aflat în control judiciar în 2021 şi 2022. În ianuarie 2022, Iordănescu a fost înlocuit din funcţie, de preşedintele interimar de atunci al CCIA Sibiu, Octavian Isăilă. Ulterior, Iordănescu a revenit în funcţia de director general al CCIA Sibiu.

Contactat de corespondentul AGERPRES, Octavian Isăilă a afirmat că Eugen Iordănescu nu va fi înlocuit din funcţia de director general după trimiterea sa în judecată.

AGERPRES

Articolul precedentMinivacanța de Rusalii. Cât mai costă un weekend în afara orașului
Articolul următorCum să depistezi un produs fals. 4 metode care nu dau greș și pun pe fugă escrocii care încearcă să îți vândă produse „de firmă”