Duminică seara, de la ora 18.00, Dunărea Brăila și Măgura Cisnădie s-au întâlnit în prima etapă din Liga Florilor, într-un meci cu multe goluri și răsturnări de scor. meciul s-a terminat la egalitate, scor 31-31, după ce la pauză Măgura a condus cu 17-15, dar în ultimul minut oricare dintre echipe putea să își adjudece cele 3 puncte.

Brăila a avut primul atac al meciului, dar l-au irosit și cele care au deschis scorul au fost fetele de la Cisnădie, prin Gariaeva. În minutul 5 Dunărea a trecut la conducere, scor 2-3, după un gol marcat de Severin. S-a mers cap la cap până în minutul 13, cu Brăila la conducere și Cisnădie egalând, moment în care Severin a dus Brăila prima dată la un avantaj de două goluri, scor 8-10. A urmat o perioadă de circa 6 minute în care HC Dunărea nu a marcat niciun gol, iar gazdele au egalat la 10. Brăila a revenit din nou la conducere, dar după 13-14 în minutul 25, în următoarele 4 minute Măgura a marcat de 3 ori fără să primească gol și Măgura s-a desprins prima dată la două goluri în minutul 29, după un gol marcat de la 7 metri de Iskit CaliȘkan Asli. Severin a marcat apoi pentru 16-15, iar scorul primelor 30 de minute a fost stabilit de golul marcat de Gariaeva cu 15 secunde înaintea finalului de repriză. 

După pauză, primele care au marcat au fost gazdele, prin Abed Kader, scor 18-15. Brăila a revenit și în minutul 40 Shteriova a marcat pentru 22-23, aducând din nou echipa oaspete în avantaj. În minutul 49 Măgura a preluat din nou conducerea, scor 27-26, după un gol marcat de Abed Kader, și tot ea a dus Măgura la un avantaj de două goluri. În minutul 53 diferența s-a mărit la 3 goluri, 30-27, după un gol înscris de Tătar. În minutul 55 scorul era 31-29, după care Brăila a marcat de două ori prin Araujo și Liscevic, reușind astfel să egaleze la 31. În ultimul minut de joc Pessoa a apărat o aruncare de la 7 metri la Iskit CaliȘkan Asli, iar Brăila a avut 40 de secunde de atac. Neven Hrupec a cerut time-out, încercând să imprime un atac cu Liscevic la timonă, dar gazdele s-au apărat bine și au faultat în ultima secundă, pentru o aruncare de la 9 metri, dar Lavko nu a găsit drumul spre gol și meciul s-a terminat la egalitate. 

Pentru Măgura Cisnădie au marcat: Abed Kader – 9 goluri, Iskit CaliȘkan Asli -6, Gariaeva -6, Ianași -3, Tătar -2, Mitrache -1 și Gjorgjijevska -1. Pașca a avut 8 intervenții reușite iar Măzăreanu -o intervenție.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Lavko -7 goluri, Balog -4, Severin -4, Gomes da Rocha -4, Araujo -4, Shteriova -4, Liscevic -3, Mamic -1. Șerban a avut 9 intervenții reușite, iar Pessoa – 5 intervenții. 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentVremea 28 august.Valul de căldură va persista în toată țara
Articolul următorSărbătoare CRUCE CU ROȘU, 29 august – Zi mare în calendarul ortodox – Ce trebuie să știe toți credincioșii