În această dimineață în jurul orei 05:00, un echipaj SMURD cu medic, dar și un echipaj SAJ au intervenit pe DN 14 în localitatea Slimnic la un autoaccident. 

Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru doi copii în vârstă de 4 și 6 ani care au fost transportați la Spitalul de Pediatrie cu escoriații, împreună cu mama în vârstă de 29 de ani. 

IPJ Sibiu:

În această dimineață, în jurul orei 05,00, polițiștii rutieri au intervenit la un autoaccident produs pe DN 14, la intrarea în Slimnic dinspre Mediaș.

Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Mediaș spre Sibiu, pe un tronson în curbă la stânga, o femeie în vârstă de 29 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-un șanț.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi minori care se aflau în autoturism, în vârstă de 4, respectiv 6 ani și care au fost transportați la spital conștienți.

Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare din culpă, respectiv conducere sub influența alcoolului, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.

Articolul precedentMAE, avertisment după ce Ucraina a adoptat legea minorităților naționale – Critici dure de la București
Articolul următorDe Crăciun, pompierii vor fi la datorie! Sfaturi pentru sărbători în siguranță