Doi medieșeni au fost reținuți de polițiști, în acest week-end, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Aceștia au 17, respectiv 37 de ani și sunt cercetați penal după ce sunt bănuiți că, în 4 decembrie, ar fi pătruns în două imobile de pe raza localității Sadu, de unde ar fi sustras obiecte decorative din bronz și bijuterii în valoare de 2.000 de lei.

Cei doi au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 9 decembrie a.c., instanța a dispus aplicarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cercetările continuă în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Articolul precedentInspectorii de muncă verifică activităţile cu articole pirotehnice
Articolul următorSpectacol pentru Palatul Copiilor