Doi medieșeni au fost reținuți de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș fiind învinuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și violarea sediului profesional.
Totul s-a petrecut în seara zilei de 15 iulie, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Mediaș. După ce au consumat alcool, între două grupuri de persoane a izbucnit un conflict spontan, în care au fost implicați cinci localnici. În urma altercației, două persoane au fost transportate și internate în spital. De asemenea, în timpul conflictului au fost distruse mai multe bunuri din sediul societății.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, au fost identificați trei presupuși agresori, cu vârsta de 18, 19, respectiv 23 de ani, toți medieșeni. Față de medieșenii în vârstă de 18 și 23 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive” transmit polițiștii.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc agresiunea.

Articolul precedentVIDEO | O șoferiță a intrat în parapeți, pe A1, la Cristian
Articolul următorA fost scoasă la licitație Supervizarea Secțiunilor 1 și 5 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești