Doi tineri de 17 și 20 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au furat doi cai. Furtul s-ar fi petrecut în 23 septembrie, când un bărbat a sesizat Secția 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos cu privire la faptul că în noaptea de 22 spre 23 septembrie animalele i-ar fi fost furate de pe câmp.

Ieri, 25 septembrie, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea furtului, iar caii au fost recuperați, fiind găsiți la locuința unuia dintre tineri, din județul Brașov.

Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cercetările în acest dosar continuă, cei doi tineri urmând a fi prezentați instanței cu propunere a luare a unei măsuri privative de libertate.

Articolul precedentUn tânăr de 21 de ani a fost reținut după ce a intrat într-o școală și a agresat mai mulți elevi
Articolul următorDaniela Cîmpean, apel către ATOP Sibiu pentru implicare în gestionarea problemei prezenței urșilor în localități