Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au condus sub influența alcoolului.

Ieri, în jurul orei 8.30, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia, un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Orlat, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar în fața sa, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale. La testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat o concentrație de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform IPJ Sibiu, în aceeași zi, în jurul orei 10, de această dată în municipiul Mediaș, în Piața Andrei Șaguna, polițiștii au identificat un alt șofer aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism în regim TAXI. Bărbatul, în vârstă de 69 de ani, localnic, a prezentat o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi șoferi au fost conduși la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, în ambele cazuri fiind întocmite dosare penale vizând aceeași infracțiune, conducere sub influența alcoolului.

Articolul precedentVineri se întrerupe curentul electric în Cisnădie
Articolul următorANAF rambursează, în martie, TVA în valoare de peste 2,6 miliarde de lei