Un tânăr de 21 de ani din Brădeni s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiști la volan, fiind drogat. 

“La data de 22 decembrie a.c., în jurul orei 18, în orașul Agnita, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în satul Brădeni. Șoferul a fost testat de către polițiști cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum Methamphetamine”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologie de sânge și urină în vederea stabilirii prezenței substantelor psihoactive.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 2 din Codul Penal.

Articolul precedentTânăr de 21 de ani din Apoldu de Sus, arestat preventiv după ce ar fi agresat fizic un angajat al unei societăți comerciale
Articolul următorDouă femei, la spital, după ce au fost rănite într-un accident în Sibiu. Șoferul vinovat era băut