Doi bărbaţi de 36 şi 37 de ani din Netuş s-au ales cu dosare penale după ce au fost surprinşi de poliţişti, pe DC 28, în zona localităţii, în timp ce transportau cu căruţa cantitatea de 1,20 mc material lemnos, esență carpen.

“În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi, localnici în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras materialul lemnos din pădurea de la marginea localității Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu”, explică Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Drept urmare, pe numele celor doi s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos, acesta din urmă fiind confiscat și lăsat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Agnita. 

Articolul precedentArhitectul Ștefan Dorin Adam invitatul primei conferințe speciale FITS și TNRS din 2020
Articolul următorAmenzi de 81.000 de lei, weekendul trecut, aplicate de poliţiştii sibieni. Şoferi băuţi şi drogaţi, la volan