Două grenade ofensive de exercițiu au fost descoperite, marți, de un medieșean.

“În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 15:00, ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a intervenit de urgență în municipiul Mediaș, pe strada Nicolae Grigorescu, pentru preluarea a două grenade ofensive de exercițiu descoperite de un cetățean în podul casei. Muniția a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În cazul în care descoperiți muniţie rămasă neexplodată, pompierii le recomandă cetățenilor să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le miște  din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și să anunțe 112.

 

Imagine

 

Articolul precedentKlaus Iohannis, prima conferință de presă de la începutul pandemiei de coronavirus. Anunț important pentru români
Articolul următorBebeluș de doar o lună, vindecat de coronavirus