UPDATE: Accidentul a avut loc pe strada Gării, din localitatea Săliște, conform datelor furnizate de polițiști. Se pare că un șofer de 67 de ani, în timp ce conducea spre DN 1, pe fondul vitezei neadaptate, a derapat și a pătruns pe contrasens.

A intrat astfel în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un tânăr de de 22 de ani. Au fost rănite două pasagere din autoturismul vinovat. Cele două femei au 65 și 68 de ani și au fost transportate la spital.

Traficul în zonă se desfășoară îngreunat.

Știre inițială: Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN1, pe raza localității Săliște, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

Din primele informații sunt două persoane rănite, conștiente. La fața locului intervin două echipaje SMURD.

Articolul precedentCabană din Râu Sadului, în flăcări. Incendiul, lichidat de pompieri
Articolul următorNinge în tot județul Sibiu. Peste 47 de tone de sare răspândite pe drumurile naționale