Un elicopter SMURD a fost solicitat, marți, în apropierea localității Geacăș, județul Sibiu, pentru a prelua un pacient la care ambulanța nu a putut ajunge din cauza drumului accidentat. Echipajul de pe ambulanță a mers pe jos pentru a ajunge la pacient.

Un echipaj de la Ambulanța Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B, în pădurea din apropierea localității Geacăș, unde un localnic care se afla la tăiat de lemne a fost accidentat de un copac.

Echipajul Ambulanței, sosit de la Mediaș, s-a deplasat aproximativ 1,5 km pe jos, din cauza faptului că drumul este foarte accidentat, iar autosanitara nu a mai putut înainta.

Bărbatul de 31 de ani a suferit un traumatism cranian sever, iar echipajul prezent la fața locului a solicitat elicopterul SMURD de la Tg.Mureș, pentru a prelua pacientul”, transmite Ambulanța Sibiu.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul din Târgu Mureș.

Articolul precedentFuncționar public de la ANAF, condamnat pentru luare de mită
Articolul următorCaravana Medicală aduce speranță și servicii medicale gratuite românilor. Peste 300 de persoane, consultate în primele două zile, în Hunedoara