În 27 septembrie are loc o nouă ediție a evenimentului dedicat științei „Noaptea Cercetătorilor”. Acesta se va desfășura între orele 16.00 – 23.00, în spațiile Facultăților ULBS, la Cercul Militar, la Centrul de Afaceri Ramada unde este expusă mașina viitorului și în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.
Pentru al șaselea an consecutiv ultima zi de vineri a lunii septembrie este destinată celebrării Științei. Orașul se pune în mișcare, laboratoarele își vor deschide porțile, experimentele vor fi accesibile tuturor, vizitatorii de toate vârstele vor avea posibilitatea de a fi cercetători, în orice domeniu, pentru câteva ore.
Întreaga lume academică s-a mobilizat pentru a demonstra importanța, frumusețea și laturile inedite ale activității de cercetare. Prin implicarea a peste 230 de cadre didactice și a peste 200 de voluntari, vor fi organizate experimente inedite din toate ramurile științei, expoziții, demonstrații cu roboți, workshop-uri interactive și concursuri. Motto-ul pentru Noaptea Cercetătorilor 2019 este ”Descoperă magia științei”, iar cercetătorii vor aduce din laboratoare experimente în care au investit sute de ore de trudă, le vor demonstra și își vor uimi auditoriul.
Anul acesta programul este deosebit de atractiv, personaje din basme, personaje istorice și evenimente spectacol vor da un suflu nou și își vor întâmpina admiratorii. Roboți din Star Wars, mașini ale viitorului, imagini ale orașului viitorului, vor deveni realitate. Cei mici și cei mari sunt invitați la o vânătoare de comori științifice și vor fi răsplătiți cu premii de la edituri de prestigiu. Nu vor lipsi rezultatele dulci ale cercetării, căsuța de turtă dulce, fabrica de ciocolată și produsele gastronomiei inovative.
ULBS a propus și în 2019 un concurs prin care intenționează să stimuleze interesului tinerei generaţii pentru domeniile ştiinţific, tehnic și cultural având ca tematică exemplificarea prin diverse tehnici a modului în care rezultatele cercetării au avut şi au efecte vizibile asupra dezvoltării şi prosperităţii oraşului Sibiu.
Concursul „Sibiul cercetătorilor – știință, tehnologie și cultură” a inclus trei secțiuni: „Inventatorul din mine”- Secțiunea concurs de experimente, „O zi din viața unui cercetător”- Secțiunea concurs de eseuri” și „În lumea inventatorilor” – Secțiunea – concurs de desene”. Câștigătorii, concurenți cu vârste de la ciclul primar până în ultimii ani de facultate, vor fi aplaudați la scenă deschisă în cadrul festivității de deschidere programată la ora 15 în Aula „Avram Iancu” și vor fi răsplătiți cu premii oferite cu generozitate de companiile partenere.