O expoziție de fotografie de modă poate fi vizitată în Sala expozițională a Primăriei Municipiului Sibiu, în perioada 27 iulie – 1 august. Evenimentul face parte din cadrul Festivalul Naţional Studenţesc de Modă şi Design Vestimentar „Be Creative”.

Expoziţia prezintă cele mai bune colecţii ale ediţiilor anterioare ale Festivalului concurs, colecţii unisex care transmit trăiri personale, colecţii futuriste sau inspirate din sfera irealului, toate acestea fiind semnate de viitorii designeri ai modei româneşti.

Expoziția își așteaptă vizitatorii de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 20:00, iar sămbăta și duminică între orele 10:00 – 18:00.

Evenimentul este organizat de Asociația Cleopatra Models Management și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2019.

Articolul precedentPeste 680 de elevi înscriși la sesiunea din toamnă a bacalaureatului
Articolul următorȘapte hectare de vegetație uscată au ars într-un incendiu