Joi și vineri, 18 si 19 iunie, începând cu ora 19, sibienii sunt așteptați pe pietonala din fața Casei de bilete a Sălii Thalia, la primul concert cu public permis după încheierea perioadei de carantină. În tot acest timp, concertele Filarmonicii de Stat Sibiu au putut fi accesibile spectatorilor doar online, printr-o platformă de streaming.

Cei 23 de instrumentiști vor fi dispuși chiar în centrul suprafeței pietonale, în timp ce spectatorii vor putea asista de pe margine la spectacol, în condiții de distanțare socială.

Orchestra simfonică va interpreta astfel fragmente din ’’Codex Caioni’’de Doru Popovici, ’’6 dansuri românești de Bela Bartok ’’ și ’’Simfonia nr.41’’ în Do Major ’’Jupiter’’ de Mozart, sub conducerea dirijorului Bogdan Postolache.

’’Ne-am pregătit intens în aceste zile pentru reîntâlnirea cu publicul, va fi cu siguranță emoționant. Sperăm ca vremea să țină cu noi și să auzim ropote de aplauze și nu ropote de ploaie,’’ a spus dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Concertul inedit se bucură și de promovare pe Facebook prin evenimentul intitulat “Primul concert offline”.

Accesul publicului la spectacol se face pe baza unui bilet de intrare, prețul acestuia fiind de 20 lei, în timp ce posesorii de abonament își pot folosi tichetele rămase.

La aceste spectacole, locurile sunt limitate.

Articolul precedentAccident pe Valea Oltului. Două persoane, rănite
Articolul următorMii de oameni, păcăliți cu locuri de muncă în străinătate. 90 de suspecți audiați pentru prejudiciu de peste două milioane de lei