Studenți din toată lumea au participat duminică la proiecția specială de la Mănăstirea din Oașa, în prezența regizorului.

Proiecția filmului a avut loc duminică, 21 iulie, la Mănăstirea din Oașa, unde au participat tineri din diferite părți ale lumii, alături de starețul mănăstirii, călugări și invitați speciali.

Filmul „Transalpina – Drumul regilor”, produs de Astra Film și semnat de Dumitru Budrala, s-a bucurat de prezența regizorului.

„Suntem bucuroși să întâlnim tineri studenți din diverse țări și culturi care își arată în mod deschis entuziasmul față de filmele produse de Astra Film. În acest lăcaș al liniștii, am reușit să purtăm publicul într-o călătorie cinematică prin istoria, miturile și legendele locurilor importante din țară, unde spiritul acestora se simte cu adevărat”, a declarat regizorul Dumitru Budrala.

Surpriza a fost că publicul nu a dorit să părăsească sala la sfârșitul proiecției filmului „Transalpina – Drumul Regilor”, dorind să vadă mai multe filme. La cererea celor prezenți, Astra Film a acceptat să prezinte și filmele „Sibiu 825” și „Jina”, filme care au fost, de asemenea, apreciate.

Maratonul de proiecții a născut mai multe întrebări în mintea tinerilor, iar aceștia au profitat de ocazie, intrând în dialog cu regizorul Dumitru Budrala.

Articolul precedentȘofer băut, pe drumurile din Ocna Sibiului
Articolul următorPagubă de peste 600.000 de lei în bugetul județului. La Consiliul Județean au fost cumpărate telefoane de mii de euro