Filmul „Moromeții 2” a fost prezentat miercuri, în premieră la Sibiu, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, în cadrul a două proiecții ce s-au desfășurat cu sala arhiplină.

Pentru realizarea acestei pelicule, regizorul Stere Gulea s-a întors în același sat pentru a recondiționa gospodăriile ce aveau să devină platouri de filmare. Stere Gulea mărturisește că a decis să continue povestea familiei lui Ilie Moromete pentru că era un film așteptat de mulți iubitori de literatură și cultură.

Drumul acesta întortochiat și ezitant de aproape 32 de ani are mai multe cauze, dar până la urmă nu mai contează. Am pornit cu emoție, cu îndoieli. Practic, am regândit povestea familiei, acesta a fost și motivul pentru care am amânat atât de mult timp. Mi s-a părut că merită să vorbim despre vremurile agitate care ne-au influențat istoria, societatea, nu doar în perioada comunistă, ci și acum. Avem încă lucruri care vin din acea perioadă, mentalități, comportamente, tot felul de reflexe. Oamenii își căutau rostul vieții. În situația aceasta l-am văzut pe Moromete că poate să existe. După 1947, după ce a început colectivizarea și li s-a luat pământul tuturor, el nu se mai regăsea. A murit ca existență, odată ce nu mai avea pământ, vite. Nu mai era țăran”, spune Stere Gulea.

Regizorul destăinuie că pentru a filma a revenit la platourile de acum trei decenii, întrun sat de lângă Siliştea-Gumești, localitatea lui Preda.

Regizorul a amintit şi despre scenele la care a renunțat, din cauza animalelor care nu s-au adaptat condițiilor de filmare, dar și despre inconvenientele financiare. „Prima variantă a scenariului am scriso în 2015. Am muncit mai dur pentru realizarea acestui film, pentru că nu au fost bani. Astfel, trebuia să lucrăm într-un ritm extrem de rapid și foarte bine. Nu ne simțeam în regulă, dar am scos-o la capăt”, mărturisește Stere Gulea. Bugetul filmului „Moromeții 2” a fost de 1,5 milioane euro.

Întrebat despre cel mai drag film dintre cele două inspirate de Marin Preda, Stere Gulea a declarat că în cea mai recentă peliculă s-a simțit mai liber. „În al doilea film am avut mai multă libertate de mișcare, implicare. Am venit cu optica mea asupra situațiilor prin care trec personajele. La primul film, fiind vorba de un roman celebru și foarte unitar, de mare valoare, problema a fost să faci o selecție și să structurezi o materie. Acolo trebuia să fac cât mai bine, să aleg și să urmăresc ceea ce Preda oferea. În ceea ce privește al doilea volum, a fost vorba să interpretez niște lucruri, pe care le-am redirecționat spre ceea ce am crezut eu că există în roman”, mai destăinuie Stere Gulea.

Distribuţia este una de excepţie şi reuneşte câţiva dintre cei mai apreciaţi şi iubiţi actori români. În rolurile principale sunt Horaţiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) şi Iosif Paştina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoşilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moaşei), George Mihăiţă (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Ouăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan) şi Ion Caramitru (directorul şcolii). Filmările pentru Moromeţii 2” au început anul trecut, în septembrie.

Singurul actor care a jucat şi în prima parte a filmului „Moromeţii„, acum 30 de ani, este Florin Zamfirescu, în rolul lui Ţugurlan. „L-am păstrat intenţionat. Ţugurlan este singurul comunist. Am zis că acum i-a venit şi lui rândul sau – cum spunea Cocoşilă a venit murga şi la traista lui”, explică Gulea. La proiecţiile de miercuri seară de la Sibiu au fost prezenţi şi Vivi Drăgan Vasile, directorul de imagine, actorul Gheorghe Visu şi producătorul filmului, Tudor Giurgiu.

Filmul „Moromeţii 2” va intra în cinematografele din întreaga ţară începând cu 16 noiembrie.

FOTO: Dragoş DUMITRU

Articolul precedentBărbat surprins de un mal de pământ la Lacul lui Binder
Articolul următorFoto/Video: Peste 80 de forțe implicate astăzi într-o simulare de incendiu