Acţionarul majoritar al clubului de fotbal FC Rapid Bucureşti, Dan Şucu, a precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu are intenţia de a părăsi gruparea giuleşteană şi i-a asigurat pe suporteri că echipa nu va mai avea probleme de ordin financiar atât timp cât se va afla la conducere.
“Nu avem o limită de investiţii. Tot văd o serie de mesaje că mâine ne retragem. Nu există probleme la Rapid, nu există probleme economice, nu există probleme de dorinţă, nu există o lipsă de capacitate de a privi în viitor. Numai că, în acest moment, rezultatele sportive nu sunt acolo unde ne dorim, este foarte simplu. Atâta timp cât sunt aici, Rapid nu este în pericolul să treacă din punct de vedere economic prin ceea ce a trecut. Nu se pune problema unor derapaje pe partea economică”, a declarat Şucu.
El a afirmat că se află în discuţii pentru construirea unei baze sportive pentru echipa giuleşteană.
“Sunt mai multe perspective pe care le am în vedere pentru Rapid şi în general pentru investiţiile în fotbal. În ceea ce priveşte posibilitatea de a construi o bază nouă pentru Rapid, într-adevăr sunt în discuţii în diverse locaţii, pentru a putea construi o bază nouă. E adevărat că în momentul de faţă stau şi eu mai rău cu energia, dar sunt şi alte perspective pe care le am în vedere”, a adăugat acţionarul.
Omul de afaceri Dan Şucu a devenit acţionar al clubului Rapid Bucureşti, cu 50% din portofoliu, în primăvara anului 2022, în acest moment deţinând 80 de procente din capitalul societăţii. Celelalte 20 de procente aparţin omului de afaceri Victor Angelescu.
AGERPRES