Un grup de jurnalişti de investigaţie din Ucraina susține că a reuşit să-i identifice pe unii dintre presupuşii autori ai masacrului civililor de la Bucha. Militarii ruși ar face parte dintr-o brigadă   de infanterie marină a Flotei ruse din Pacific și majoritatea au 20 de ani.

 

Este vorba de membri ai Brigăzii 155 din Vladivostok (Extremul Orient al Rusiei sau Orientul Îndepărtat rus), despre care autorităţile ucrainene susțin că sunt răspunzători pentru crimele, masacrele din Bucha, Irpin și Hostomel, potrivit site-ului de investigații jurnalistice slidstvo.info. Sute de cadavre de civili au fost descoperite la Bucha după retragerea rușilor, la intrarea forțelor armate ucrainene.

Potrivit Forțelor Armate ale Ucrainei, în cele peste 40 de zile de război, Brigada 155 a pierdut mai bine de jumătate din efectiv. Cei mai mulți din această unitate fac parte din etnia manciucă, un popor tungus, potrivit fotografiilor acestora găsite de jurnaliștii de investigație. Majoritatea celor identificați de jurnaliștii de investigație au postat online pe rețelele rusești de socializare, ceea ce înseamnă că au ajuns în Rusia sau se află în spitale, fiind răniți. În timpul războiului împotriva Ucrainei, Brigada 155 și-a pierdut aproximativ jumătate din personal, au informat Forțele Armate ale Ucrainei. Tehnosfera ucraineană, ajutată de divulgarea la 3 aprilie a coordonatelor a 120.00 de militari ruşi de către hackerii din Anonymous, a permis identificarea unor probabili vinovaţi de crime de război la Bucea. Brigada ar fi de pușcași marini din Forțele terestre ruse cu sediul la Kniaze Volkonskoie, sat de la frontiera cu China, în apropiere de fluviul Amur şi de oraşul Habarovsk.

 

Comandantul brigazii este locotenent-colonelul Azatbek Asanbekovici Omurbekov, de 40 de ani, fotografiat în noiembrie 2021 după ce este binecuvântat de patriarhul ortodox de la Habarovsk.

Imagine

 

Primul militar rus identificat de jurnaliștii independenți este marinarul Mihail Tkaci, de 20 de ani, născut la Vladivostok, venit în Ucraina în luna februarie. care a sosit în Ucraina în februarie. Din mesajele postate pe reţeaua de socializare rusească VKontakte, aceștia au aflat că a fost în regiunea Bucha în această perioadă. 

Imagine

Răspunzând cuiva care îl acuză de “fascism”, acesta spune:La acuzațiile de fascism ale unui internaut, Tkaci îi transmite: “Sunt în viaţă şi nu numai în viaţă, ci îţi voi distruge poporul. Să ai la tine paşaportul de plastic pentru ca, atunci când îi voi jefui pe cei ucişi, să te pot recunoaşte”. Unui alt internaut care îl acuză că este „un criminal de război şi un călău” și că are „pe mâini sângele civililor executaţi la Bucea. Vei putrezi în iad!”, Tkaci îi răspunde, pe rețeaua VKontakte, că unitatea sa abia s-a retras din zona Kievului și este pregătită de luptă. Acesta îl amenință că „îi va tăia capul”.

Un alt militar ar mai fi fost identificat, de aceeași vârstă – 20 de ani, pe care -l cheamă Aleksei Gaskov, din Buriatia. Potrivit informațiilor jurnaliștilor de investigație, Gaskov s-ar fi înrolat imediat după ce a terminat școala generală în 2017. Înainte se înscrisese într-o mișcare de aceeași factură cu HitlerJugend, formată în timpul regimului nazist de SS și Hitler.

 

Imagine

Pe site-ul jurnaliștilor de investigații sunt publicate mai multe fotografii cu aceşti militari şi cu alţii din brigada ce a operat în câteva orașe din zona Kiev, precum şi cu rudele lor.

Articolul precedentProfiler de top, analiza momentului despre Elena Udrea. Filmul evadării fostului ministru
Articolul următorALERTĂ alimentară în magazine! Mai multe sortimente de ciocolată, retrase de pe piață – Focar de salmonella