Handbaliștii sibieni au obținut, luni seara, prima victorie din sezonul competițional 2018-2019. Victoria este cu atât mai importantă cu cât vine în fața liderului neînvins al seriei D, CSM Oradea. HC Sibiu s-a impus în fața formației bihorene cu scorul de 32-29, la capătul unui meci în care a condus și cu șase goluri și în care principalul marcator, Ovidiu Pasere, s-a remarcat cu 17 reușite.

HC Sibiu și-a adjudecat o binemeritată victorie în fața propriilor suporteri, partida disputată în Sala Transilvania, în etapa a V-a a Diviziei A, terminându-se cu victoria elevilor antrenați de Matei Damian și Dorin Purcărea. Deși s-au aflat în fața echipei de pe locul 1, handbaliștii sibieni au intrat extrem de motivați pe teren, iar până la pauză au reușit să se mențină la conducere, intrând la vestiare cu un avantaj de 2 goluri: 19-17.

A urmat o repriză secundă bună făcută de handbaliștii sibieni, care s-au distanțat și la 6 goluri în minutul 46, când tabela de marcaj indica scorul 28-22. Minutele s-au scurs în favoarea gazdelor, care au câștigat cu scorul 32-29.

„A fost un meci greu pentru noi, ca oricare de până acum, dar abordat cu multă încredere și cu dorința de a obține o primă victorie. Avantajul de șase goluri pe care l-am avut în ultimele minute a fost suficient ca să terminăm victorioși. Având în vedere că începe deja returul și următoarele două meciuri vor fi din nou acasă, la Sibiu, sperăm că această victorie ne va da încredere și ne va ajuta să ne apropiem cele două victorii. Ne dorim să ne apropiem de celelalte formații din clasament și să intrăm pe un traseu pe care considerăm că ar fi normal să mergem de acum încolo”, a declarat antrenorul HC Sibiu, Dorin Purcărea.

Ovidiu Pasere, principalul marcator al partidei

Un aport important în obținerea victoriei de ieri l-a avut Ovidiu Pasere. Jucătorul a marcat de unul singur mai mult de jumătate din golurile înscrise de HC Sibiu în poarta bihorenilor, terminând partida cu 17 reușite. Radu David a avut și el o evoluție bună, marcând 8 goluri. Pentru HC Sibiu au mai înscris Robert Micloș 4 goluri, Răzvan Briotă 2 și Horațiu Căpățână un gol.

Pentru HC Sibiu vor urma alte două etape pe teren propriu. Handbaliștii sibieni vor primi vizita celor de la AHC Potaissa Turda pe 3 noiembrie, iar pe 10 noiembrie vor juca în compania celor de la HCM Sighișoara.

Articolul precedentBrașov: Au început montarea semnelor de circulație de iarnă
Articolul următorPeste 300 de studenți militari vor jura credință țării