Handbal Club Sibiu joacă sâmbătă, 30 martie, un nou meci în campionat. Handbaliștii sibieni se deplasează la Odorhei, pentru confruntarea cu HC Szejke, echipă clasată pe locul secund în Seria D. Partida va avea loc începând cu ora 17.

După trei meciuri consecutive jucate în Sala Transilvania, pentru HC Sibiu urmează o partidă în deplasare, pe terenul celor de la HC Szejke Odorhei. Cele două combatante s-au mai întâlnit de trei ori în această ediție de campionat, ambele reușind să rămână neînvinse pe teren propriu în confruntările directe. Meciurile s-au încheiat cu scorul de 22-22 și 28-27 în Sala Transilvania și 34-21 în Sala Sporturilor din Odorhei.

În partida de mâine, oficialii sibieni nu vor putea conta pe aportul lui Radu David, care nu și-a revenit după accidentarea suferită cu două etape în urmă.

„Academia Szejke Odorhei e una din echipele din seria noastră care se luptă pentru accederea în turneul semifinal de promovare. E o echipă care joacă foarte bine acasă, fiind neînvinsă în acest sezon pe teren propriu. Am reușit să câștigăm ultima partidă jucată cu ei, la Sibiu, dar o să ne fie mult mai dificil în deplasare și din cauza faptului că îl avem în continuare indisponibil pe Radu David. O să încercăm să facem tot posibilul, în ciuda condițiilor pe care le avem acum, să scoatem un rezultat bun”, a declarat Matei Damian, președintele HC Sibiu.

După confruntarea cu HC Szejke Odorhei, pentru HC Sibiu urmează ultimul meci din acest sezon pe teren propriu. „Urșii” vor juca în compania celor de la CS Minaur Baia Mare, partida fiind programată în data de 8 aprilie.

Articolul precedentPeste 100 de elevi s-au întrecut în Muzeul ASTRA la Olimpiada “Meșteșuguri artistice tradiționale”
Articolul următorO casă veche din Gușterița, transformată în muzeu viu