*De mai bine de trei ore de spectacol s-au bucurat gurenii, grație evenimentului „Hora românilor, la Gura Râului”, organizat ieri la Centrul Cultural „Ioan Macrea” din comuna sibiană.* În cadrul evenimentului, primarul Gheorghe Călin i-a decernat titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Gura Râului profesorului – coregraf Ioan Crăcea.*

Neîncăpătoare s-a dovedit a fi, ieri, sala de spectacole a Centrului Cultural „Ioan Macrea”, care a găzduit spectacolul „Hora românilor, la Gura Râului”. În anul Centenarului, Primăria Comunei Gura Râului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, și-au dat mâna pentru a evidenția prin cântec și joc unitatea românilor.

Tradiții sub semnul Centenarului

Sub coordonarea Silviei Macrea, spectacolul a fost dezvoltat pe două segmente, primul dintre ele fiind dedicat evidențierii bogatei moșteniri culturale a gurenilor. Filmele de arhivă, ilustrative pentru specificul cultural local s-au împletit cu cântece și dansuri, aduse în prim-plan de membrii comunității de azi. Dansurile Ansamblului „Bujorul de Munte”, cântecele interpretate de Camelia Cosma Brad, Traian Stoiță, Ioana Brad, Ioan Răulea și Grupul vocal „Floare de bujor”, duetul Andreei și Mihaelei Cîmpean, momentul prezentat de suflătorii Dorel Cîndea și Răzvan Toma – toate au ilustrat bogăția spirituală și culturală pe care gurenii o transmit atât de frumos din generație în generație, precum și prețuirea pe care o poartă tradițiilor.

În cea de-a doua parte a spectacolului, Moldova, Transilvania și Țara Românească s-au unit prin cântecele, dansurile populare și obiceiurile prezentate de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și interpreții: Izabela Tomița, Oana Tomoiagă, Sînziana Ștefan, Gabriel Dumitru, Nicu Mâță, Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin și Ovidiu Homorodean.

Răsplătind excelența

În finalul spectacolului, intensitatea emoțiilor a crescut, căci comunitatea din Gura Râului a răsplătit excelența în cultură și implicarea în viața comunității. După titlul de Cetățean de Onoare al comunei decernat, în 2013, Silviei Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, Consiliul Local al Comunei Gura Râului, a decis, în unanimitate de voturi, ca onoranta distincție să îi fie acordată în acest an lui Ioan Crăcea, profesor-coregraf al Ansamblului „Bujorul de Munte” și profesionist desăvârșit din marea familie a Junilor Sibiului.

De un deceniu încoace, Silvia Macrea și Ioan Crăcea dezleagă tainele jocurilor populare pentru copiii din comună, păstrând legătura cu specificul tradițional al acestor meleaguri și promovându-l în țară și peste hotare. „Acum zece ani, puțini erau copiii din Gura Râului care știau să joace învârtita și jiana. Astăzi sunt puțini copiii care nu știu să le joace, iar acest lucru i se datorează lui Ionică Crăcea, care îi pregătește cu mult drag”, a subliniat primarul Gheorghe Călin, adăugând că în prezent 170 de copii gureni participă la cursurile de dans popular.

Cu modestia care îl caracterizează, Ioan Crăcea a mulțumit comunității din Gura Râului: „Mă simt onorat, emoționat cum n-am mai fost niciodată și îndatorat, pentru că această distincție nu aș fi primit-o niciodată dacă nu erați dumneavoastră, dacă nu erau copiii care vin la dansuri… Cu Silvia Macrea am venit prima oară în comunitate și am simțit că sunt adoptat de dumneavoastră și că simt la fel ca dumneavoastră. Simt ce se trăiește aici în Gura Râului, o comună plină de viață”, a spus Ioan Crăcea.

Articolul precedentRecomandările polițiștilor. Cum să circulați în condiții de iarnă
Articolul următorAproape 400 de premii acordate de Primărie olimpicilor sibieni