Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei se află timp de șapte zile, în Sibiu, începând de luni, 17 octombrie. Credincioșii se vor putea închina la Sfânta Icoană la Bisericuța din lemn din curtea Spitalului TBC între orele 8–21.

„Icoana vindecă boli, icoana ajută! Aduce pace, împăcare, dăruiește liniște și sănătate. Această icoană veche, care a scăpat de furia turcilor și care păstrează și astăzi urmele unei tăieturi de sabie, este cunoscută mai ales pentru puterea ei de a izbăvi de patimi, precum fumatul și beția și de a vindeca boli grele“ spune preotul Cătălin Dumitrean, slujitor la altarul bisericii din curtea Spitalului TBC Sibiu.
Icoana a fost dăruită Mănăstirii Sihăstria Putnei de către o familie evlavioasă din localitatea Putna și se află la închinare în partea stângă a naosului Bisericii „Bunavestire” a acestei Mănăstiri. Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Putnei va fi găzduită timp de o săptămână la Sibiu cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și din purtarea de grijă a Presfințitului Damaschin Dorneanul, episcop vicar al acestei Arhiepiscopii.

Articolul precedentPeste 10.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Sibiu
Articolul următorBRAȘOV | VIDEO – Casă arsă din temelii, la Moieciu de Jos