Chiar dacă iarna nu s-a făcut simțită cu temperaturile ei scăzute și cu ninsori abundente, proiectul “Hotelul de Gheață” a reușit să meargă mai departe.

 

 

“Ca urmare, suntem deosebit de onoraţi să anunţăm că am finalizat pregătirile necesare, astfel încât să putem organiza festivitatea deschiderii oficiale a Igloo Village. Evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 februarie, începând cu ora 11 şi, pentru că ne dorim să păstrăm o frumoasă tradiţie, va fi oficiat de câţiva oaspeţi importanţi, prieteni şi admiratori ai României, ai acestui proiect şi ai turismului românesc, dintre care îl amintim pe ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, ES Arthur Mattli”, spun reprezentanții Hotelului de Gheață.

Programul festivităţii debutează cu o slujbă religioasă, ce va fi oficiată de preoţi reprezentanţi ai mai multor confesiuni, desfăşurată la Altarul de Gheaţă, ridicat pe locul unde, în sezoanele anterioare, a fost construită binecunoscuta Biserică de Gheaţă. Apoi, oficialităţile prezente şi invitaţii speciali vor tăia panglica, momentul marcând deschiderea festivă a Igloo Village, complexul care, în acest sezon, înlocuieşte Hotelul de Gheaţă. După acest moment, oaspeţii vor putea vizita obiectivul şi se vor putea delecta cu diverse produse disponibile în restaurantul din incinta acestui inedit sat de igluuri.

“Deşi am fost nevoiţi să facem anumite modificări şi adaptări, cea de-a cinsprezecea ediţie a Proiectului de Marketing Turistic “Hotel of Ice Bâlea Lac” are tema aleasă încă de la debutul pregătirilor pentru acest sezon: “Lumea Subacvatică” – “Underwater World”. Astfel, decoraţiunile din interiorul complexului respectă această temă, oaspeţii putând vedea aici sirene, rechini, meduze, stele de mare şi multe alte vietăţi sau elemente, toate sculptate în gheaţă şi zăpadă, ce te duc cu gândul la interesanta lume a mărilor şi oceanelor”, mai arată reprezentanții Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac.

Igloo Village – “Underwater World” este o „construcţie” ce arătă aproape la fel cu „satelitul” de igluuri, construit în sezoanele trecute în imediata apropiere a hotelului. În afara compartimentelor destinate cazării oaspeţilor, mini Hotelul de Gheaţă va dispune de un compartiment central, ce face conexiunea cu fiecare corp destinat cazării şi unde e amenajat restaurantul şi barul.

Coordonatorul echipei ce a lucrat la edificarea Igloo Village este sculptorul Eugen Petri, el lucrând şi în sezonul trecut la amenajarea interiorului Hotelului de Gheaţă şi a Bisericii de Gheaţă.

Articolul precedent607 locuri de muncă, puse la dispoziţie prin reţeaua EURES
Articolul următorMai mulți sibieni și șelimbăreni vor rămâne, două zile, fără curent electric