#ÎMPREUNĂ, PENTRU SIBIU

Sibiul a fost mereu un oraș în care locuitorii s-au unit și, ÎMPREUNĂ, au transformat proiectele importante în realitate. De aceea, FDGR a ales acest cuvânt – ÎMPREUNĂ – ca motto al programului său. Consider că este ideea care a guvernat atât istoria, cât și prezentul orașului, dar, mai ales, va marca viitorul. În primul meu mandat mi-am propus să deschid administrația orașului către comunitate, iar în mandatul pe care mi-l doresc și pentru care cer votul de încredere, vreau să fac mai mult decât atât: vreau să administrăm orașul împreună cu sibienii. Este o constatare pe care am făcut-o cu fiecare proiect: cetățeanul cunoaște cel mai bine realitatea din cartierul său și din orașul nostru pentru că e cel mai aproape de Sibiul real, dincolo de hârtii și planuri. Vă prezint câteva dintre proiectele pe care sper să am oportunitatea și bucuria să le realizez în următorii patru ani pentru Sibiul nostru, împreună cu sibienii.

Mobilitatea este fără îndoială una dintre principalele probleme cu care se confruntă orașele dezvoltate și dinamice. De aceea, vom continua să investim în modernizarea transportului public. Am reușit să înnoim mai bine de jumătate din flota societății de transport public, iar pentru cealaltă jumătate avem proceduri de achiziție în curs. Vom cumpăra 40 autobuze alimentate cu gaz, 9 autobuze electrice și 5 microbuze electrice, pentru un transport public de calitate și cu frecvență crescută a curselor. Pe anumite artere, a căror lățime permite, vom crea benzi dedicate transportului public pentru creșterea fluenței și respectarea mai exactă a timpilor de sosire în stație. În egală măsură vom dezvolta infrastructura pentru biciclete prin amenajarea de piste pe malurile Cibinului și vom crea mai multe coridoare de mobilitate alternativă pe arterele din Sibiu, ceea ce va adăuga încă 17 km la rețeaua existentă de piste care măsoară în prezent 75 km. În paralel, am pornit achiziția pentru amenajarea a 44 de centre din care se vor putea închiria peste 500 de biciclete. Cel mai mare proiect în sensul creșterii mobilității, inclusiv în zona periurbană, este amenajarea unui tren urban care va uni sudul Sibiului cu vestul și nordul.

Vom îmbunătăți și conectivitatea rutieră, prin crearea de noi drumuri de legătură pe traseele aglomerate, decongestionând traficul. O componentă importantă va fi crearea de noi poduri rutiere pentru râul Cibin și reabilitarea celor existente.

Infrastructura Sibiului s-a îmbunătățit evident în ultimii ani. Am reușit să asfaltăm 99% din străzile neamenajate, iar majoritatea cartierelor vechi de blocuri au fost modernizate ca rețele, infrastructură rutieră, spații de parcare, zone verzi și locuri de joacă. Vom continua să investim în cartierele care nu au intrat încă în modernizare, pentru a crește calitatea vieții locuitorilor. Pentru a elibera străzile de mașini parcate, am început crearea de parcări zonale de mare capacitate: o parcare subterană și trei parcări supraterane sunt proiecte deja în curs pe care îmi doresc să le văd finalizate. La același capitol al infrastructurii este inclus și iluminatul public. Am început și vom continua modernizarea acestuia prin montarea de corpuri eco-eficiente și conectarea acestuia la un sistem modern de telegestiune.

Infrastructura educațională a fost și rămâne o prioritate pentru noi. Planul în cifre arată așa: construcția a 9 creșe care vor crea 720 de locuri noi,  construcția a 5 grădinițe care vor crea spațiu pentru încă 640 de preșcolari și extinderea a 7 școli și licee, în care se vor amenaja câteva zeci de săli de clasă noi. Locațiile pentru aceste construcții sunt deja identificate, iar o bună parte din aceste proiecte sunt deja pornite ca documentații. Vom continua să reabilităm curțile școlilor și terenurile de sport din acestea și le vom deschide elevilor și după cursuri, pentru practicarea sportului în timpul liber. La școlile și liceele unde permite spațiul, vom continua să construim săli de sport noi.

Digitalizarea serviciilor publice este o necesitate în relația cu cetățenii și ne propunem să dezvoltăm această componentă. Sibienii au la dispoziție acum aplicația orașului – Sibiu City App – un instrument pentru timpul liber, dar și o cale de comunicare directă cu Primăria, printr-un modul dedicat raportărilor problemelor cu care se confruntă în oraș. Plata parcării se poate face în Sibiu și prin intermediul unei aplicații dedicate, iar la Grădina Zoologică vizitatorii primesc informații online, tot printr-un app. Plata online a taxelor și impozitelor locale este posibilă prin platforma de e-administrație disponibilă pe site-ul orașului. Prezența la ghișeele instituției se poate programa online pentru rapiditate și descreșterea timpilor de așteptare, iar audiențele la diversele servicii ale instituției se poate programa și online. Comunicăm cu cetățenii și online și ne-am format propriile noastre canale de comunicare prin site-uri și social media. Pentru următorii patru ani am propus să ne concentrăm pe îmbunătățirea conținutului acestor instrumente și canale digitale, pentru a le aduce mai aproape de cetățean și pentru a le face și mai prietenoase cu utilizatorul. O altă direcție de acțiune pe care o propun este continuarea extinderii listei de documente, avize și certificate pe care le emitem online, simplificând astfel demersurile pentru cetățeni. De asemenea, odată cu modernizarea flotei de transport public, vom trece și la digitalizarea informării publicului călător prin intermediul unei aplicații care să ofere în timp real asistență, informații și un mijloc de plată electronic pentru călătorii. Cele 44 de centre pentru închirierea de biciclete pe care le vom crea vor putea fi utilizate tot printr-o aplicație.

Sibiul Verde va continua să crească, pentru confortul sibienilor. Cel mai mare proiect pe care îl propun în acest domeniu este amenajarea unui nou parc, al doilea cel mai mare parc al Sibiului, în suprafață de 6 hectare. Cel mai mare parc al orașului – parcul Sub Arini – va fi revigorat prin amenajări pentru agrement și relaxare, dar și prin revitalizarea zonelor verzi. Astfel de proiecte am propus și pentru alte 3 parcuri din Sibiu.

Creșterea calității vieții sibienilor nu înseamnă doar investițiile în necesitățile de bază, ci și în facilitățile pentru sport și agrement.  Cele mai mari proiecte pe care le-am început și dorim să le finalizăm sunt: modernizarea Stadionului Municipal și aducerea acestuia la standarde UEFA, amenajarea unui lac neutilizat în prezent pentru practicarea sporturilor nautice și pentru agrement și darea în folosință a Băii Populare Sibiu după ample lucrări de reabilitare a clădirii de patrimoniu în care funcționează și modernizarea completă a serviciilor spa și sport. Ca proiecte noi, am propus sibienilor punerea în valoare a unei zone din Pădurea Dumbrava prin amenajarea unui nou spațiu pentru evenimente culturale și a unui parc de aventură și educație non-formală. Pe dealurile Gușteriței, care mărginesc Sibiul pe o latură, am gândit un proiect prin care să amenajăm, punând în valoare natura, trasee cicloturistice, un roller coaster de tip montan, o pistă de schi sintetică, o terasă panoramică ce oferă belvedere asupra întregului oraș și mai multe spații pentru odihnă și relaxare. Într-o altă zonă a orașului vom crea un complex sportiv cu teren de fotbal cu gazon natural și mai multe terenuri sintetice pentru baschet, handbal, volei și tenis. Cel mai amplu proiect va fi construcția unui centru pentru sport și agrement în lunca râului Cibin care să includă terenuri de sport, bazine acoperite și exterioare, dar și un aqua park.

Nu în ultimul rând, Sibiul cultural și turistic trebuie să își continue dezvoltarea, făcând parte din caracterul și unicitatea Sibiului ca oraș, fapt confirmat de distincția cu 3 stele Michelin pe care Sibiul o poartă. În acest sens vom continua să reabilităm patrimoniul istoric și să promovăm destinația Sibiu, vizibilă în plan național și european, dezvoltând două noi nișe: turismul de drumeție și cultura gastronomică. În egală măsură vom continua să sprijinim financiar viața culturală a orașului, cea care îi dă vitalitatea și caracterul unic. Noile zone de agrement pe care le propunem a fi realizate în următorii patru ani vor fi cu siguranță un plus și ca atracții turistice ale orașului, îmbunătățind astfel oferta de petrecere a timpului în Sibiu, scopul fiind acela de crește durata șederii în oraș și în regiune.

Toate aceste proiecte pe care le propun sunt realizabile și continuă consecvent și coerent dezvoltarea Sibiului. Le-am propus, trecându-le prin filtrul experienței mele în administrație, transformând această platformă electorală în ceva mai mult: un plan concret pentru următorii patru ani.

Astrid Cora Fodor, candidat la funcția de primar al Municipiului Sibiu

 

Articolul precedentMuniție din anul 1937, în curtea unui sibian
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 75. Aleksei Navalnîi, mai ceva ca-n “Greu de ucis”