Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu își redeschide porțile odată cu noul an școlar. Agenda acestui început de sezon teatral îi aduce pe scenă pe cei mai îndrăgiți eroi de poveste, într-o serie exaltantă de evenimente dedicate bebelușilor, copiilor și adolescenților.

„Stagiunea 2019 – 2020 va debuta cu două premiere, la care lucrăm în paralel. E un efort important, având în vedere că avem una dintre cele mai mici echipe din țară, de care sunt mândru atât pentru numărul considerabil de reprezentații în oraș, cât și pentru proiectele internaționale. Primul spectacol în premieră din acest sezon este o adaptare liberă după Cenușăreasa, în limba germană, în regia Evei Labadi și este programat pe 11 septembrie. Cel de-al doilea spectacol în premieră va fi prezentat în limba română, pe 14 septembrie, și vine să celebreze titulatura de Regiune Gastronomică Europeană a orașului nostru, printr-o montare spumoasă, în regia lui Robert Bălan, ce prezintă o istorie a mâncării din cele mai vechi timpuri. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Pe lângă spectacolele în premieră, noul sezon teatral continuă seria reprezentațiilor din repertoriu, precum și atelierele de creație, pentru care au fost puse toate biletele în vânzare. Pe lângă spectacolele din weekend, care sunt afișate publicului larg, actorii de la Gong prezintă spectacole în matineu, în timpul săptămânii, în circuit închis pentru școli și grădinițe.

Copiii între 1 și 4 ani sunt invitați să experimenteze prima vizită la teatru, într-un spectacol senzorial, cu imagini multiple și personaje cu care se poate interacționa fără frică, pe un text dedicat părinților, dar pe limba copiilor, și un joc de imagini dedicat copiilor, dar magic și pentru părinți. „Der Fleck/ Pata” în regia Letei Popescu va fi prezentat sâmbătă, 21 septembrie, de la orele 11:00 și 18:00, dar și duminică, 22 septembrie, de la ora 11:00.

Seria spectacolelor în limba germană continuă cu aventura extraordinară a animăluțelor din vârf de munte. Construit cu mult umor, accesibil și ușor de îndrăgit, în regia lui Eszter Tompa, spectacolul „Schusch” va fi prezentat joi, 26 septemmbrie, de la ora 18:30.

Adolescenții au propriul lor spectacol la Gong, ce tratează tema bullyng-ului la școală. Pornind de la romanul „O sută de rochii” de Eleanor Estes, Mihaela Michailov și Radu Apostol au creat un scenariu captivant, ce surprinde o poveste impresionantă despre sărăcie, xenofobie și marginalizare din perspectiva unor copii, pornind de la un caz real. Spectacolul „Wanda” va fi prezentat vineri, 27 septembrie și sâmbătă, 28 septembrie, de la orele 18:00.

Finalul lunii aduce un spectacol pentru activarea conștiinței civice a copiilor în domeniul ecologic. „Prințesele Spion” în regia lui Robert Bălan va fi prezentat sâmbătă, 28 septembrie, de la orele 11:00 și 18:00, dar și duminică de la ora 11:00. Cu o folosire neașteptată a spațiului de joc, cu muzică ritmată și personaje fantastice, spectacolul îi va ajuta pe cei mici să înțeleagă cât de important este un copac și, totodată, să creadă în puterea lor de a schimba lucrurile.

Seria atelierelor de creație debutează cu întâlnirile din atelierul de croitorie, alături de Claudia Benchea, pe 18 și 25 septembrie, de la orele 18:00. Atelierul devenit deja tradiție pentru zilele de miercuri îi va ajuta pe cei mici să se pregătească pentru școală prin confecționarea unui suport distractiv pentru creioane, cu super eroi. Sandi Rusu Costea reia atelierele în limba germană și aduce talismanele norocoase pentru noul an școlar, în două sesiuni, programate joi pe 19 și 26 septembrie, de la orele 17:00. Atelierele de creat povești ale Dianei Ribana vor debuta sâmbătă, 21 septembrie, de la orele 10:00 și 12:00, cu un modul special de confecționat măști și accesorii pentru super eroi. Aurilă si Rilă se întorc și ei din vacanță, cu seria Atelierelor de Meșterilit, ce vor debuta sâmbătă, pe 28 septembrie, de la orele 10:00 și 12:00, printr-un modul dedicat păpușii pe tijă.

Programul complet al evenimentelor este disponibil AICI.

Articolul precedentTârgurile de altă dată la Festivalul Tarafuri și Fanfare
Articolul următorGaz Metan U17 a învins CSM Făgăraș, scor 4-2