O anexă gospodărească din Cisnădie, unelte electrice și o căruță au ars, în urma unui incendiu ce a izbucnit miercuri după-amiaza.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri militari și două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD.
“Incendiul se manifesta la anexa gospodărească cu suprafața de aproximativ 30 mp. La fața locului s-a aflat și serviciul voluntar pentru Situații de Urgență al localității”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit acesteia, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de “efectul termic al unor scântei mecanice”.