La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Galați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona Cartierului Micro 19, au observat un tânăr care încerca să vândă unei femei o verighetă din metal de culoare galbenă. După ce aceasta a refuzat, tânărul a abordat o altă persoană, moment în care polițiștii l-au legitimat stabilind că acesta are 21 de ani și este din județul Sibiu.

În urma controlului corporal al acestuia, într-un buzunar al hainei, au fost găsite 12 verighete din material de culoare galbenă, din primele verificări reieșind că bărbatul intenționa să vândă aceste bijuterii, prezentându-le în mod fals ca fiind din aur.

Polițiștii au ridicat bunurile depistate și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, în formă continuată, efectuând cercetări în scopul stabilirii întreagii activități infracționale a persoanei în cauză.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAM POIM ajută beneficiarii să evite erorile în implementarea proiectelor
Articolul următorAutoturism în flăcări, în județul Sibiu!