Consiliul Concurenței a trimis pe teren în dosarul băncilor care s-au înțeles pe ROBOR aproape toți angajații. 60 de oameni, din totalul celor 80, au fost puși să strângă date.  

“La investigația privind ROBOR am strâns un volum mare de date. Am avut 9 echipe trimise, 60 de oameni. Tot personalul nostru din toate sectoarele numără 80 de oameni. Deci mai mult de jumătate din personalul de investigații a participat la acest proces de strângere date în investigație. Bineînțeles că de caz se ocupă doar o echipă.”, a declarat joi Bogdan Chirițoiu.

Când va fi finalizată investigația?

“Dacă e să dăm amenzi, aceasta s-ar putea întâmpla la sfârșitul acestui an sau mai probabil la începutul anului viitor. Valoarea acestora va fi semnificativă”, a mai spus președintele Consiliului Concurenței.

Cele 10 bănci s-au înțeles pe un nivel cât mai ridicat al ROBOR

Consiliul Concurenței a anunțat în noiembrie 2022 că a finalizat inspecțiile inopinate efectuate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR. Autoritatea spune că inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID).

 

“Astfel, investigația vizează activitatea băncilor pe piața monetară interbancară desfășurată în cadrul procedurii de fixing, precum și cea desfășurată în intervalul de 15 minute după efectuarea „fixingului”, respectiv atragerea și plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referință ROBOR/ROBID la nivel național.

Potenţiala practică anticoncurenţială afectează întreg teritoriul României, indicele ROBOR stabilit de cele 10 bănci fiind o componentă a preţului (rata dobânzii) pentru creditele în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor fizice înaintea datei de 2 mai 2019 şi a creditelor în lei cu dobândă variabilă acordate persoanelor juridice din toate sectoarele economice.”, se arată într-un comunicat transmis joi de Consiliul Concurenței.

  • ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare pentru depozitele plasate între cele 10 instituții de credit relevante din punctul de vedere al activității pe piața monetară interbancară din România, selectate pe baza unor criterii de performanță stabilite de Banca Națională a României (BNR).
  • ROBID este rata de referință a pieței monetare interbancare pentru depozitele atrase de către bănci de la alte bănci participante la tranzacțiile de pe această piață. ROBID se determină în cadrul aceleiași proceduri de fixing, împreună cu ROBOR.

Autoritatea spune că documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Legea concurenței interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

  • Consiliul Concurenței a demarat marți, 1 noiembrie, mai multe inspecții în București la sediile celor 10 bănci care participă la calculul ROBOR, în cadrul unei investigații în care suspectează o înțelegere între aceste bănci pentru fixarea la un nivel cât mai ridicat a ratei dobânzii, au declarat marți pentru HotNews.ro surse apropiate investigației.
  • Informația a fost ulterior confirmată și de Bogdan Chirițoiu, președintele autorității.

ARB despre investigația Consiliului Concurenței: Creșteri ale ratelor dobânzilor se înregistrează nu doar în România, ci la nivel global

Asociația Română a Băncilor (ARB) a reacționat miercuri, 2 noiembrie, precizând că este normală preocuparea Consiliului Concurenței în ceea ce privește evoluția dobânzilor bancare, în măsura în care acestea se reflectă în ratele plătite de consumatori și în modul de remunerare a depozitelor, dar susținând că ratele dobânzilor au crescut peste tot in lume din cauza inflației.

“Aș spune chiar că este binevenită (n.a investigația Consurenței) și este un semnal că lucrurile sunt sub control şi că autorităţile se preocupă și sunt, împreună cu băncile, în serviciul populației. Nu trebuie să existe niciun dubiu privind acest subiect, mai ales când impactează o mare parte a populației”, a declarat Bogdan Neacșu, CEO CEC Bank și președinte al ARB.

Potrivit acestuia, creșteri ale ratelor dobânzilor – atât pe palierul consumatorilor, cât și la nivelul piețelor interbancare se înregistrează nu doar în România, ci la nivel global, în contextul valului inflaționist

Articolul precedentRealitatea PLUS face public contractul de privatizare a PETROM – cum s-au pus românii în genunchi în fața austriecilor. Ediție explozivă Culisele statului paralel, duminică, ora 21
Articolul următorCercetați penal pentru furt calificat, trei medieșeni au fost reținuți