Prima lună de primăvară are din belșug obiceiuri și tradiții ce străbat timpurile. Printre acestea se numără și obiceiul văruțelor, obicei anual serbat de Sfântul Toader. Elevii Școlii Gimnaziale Slimnic, structura Ruși, membri ai clubului “GreenImpact – Cavalerii Turnului Înclinat”, păstrează cu sfințenie obiceiul văruțelor, obicei.

La acest obicei participă fete și băieți între zece și 14 ani, îmbrăcați de sărbătoare, care se adună în curtea unei gazde, fiecare cu câte un colăcel facut din aluat de pâine, își aleg un pom, de obicei măr sau prun, în care își agață colăceii, se rotesc în jurul pomului și repetă acest ritual de trei ori, timp în care cântă: “Văruță, văruță, prinde-te cu mine, și cu Dumnezeu, să nu-ți pară rău, pân’ la primăvară, când ne prindem iară, și la anul care vine, să te prinzi iar văr cu mine”. Apoi, scutură pomul din care cad colăceii, iau fiecare câte un colac și îi împart între ei. Fiecare îi dă jumătate celuilalt cu care s-a rotit, iar cealaltă jumatate o păstrează pentru sine, o mănâncă și își spun “măi vere” și “tu văruță”, consființind astfel o prietenie mai puternică decât legăturile de rudenie, menită să dureze toata viața. În satul Ruși, numeroși vârstnici folosesc aceste formule de adresare.
Gazda din acest an a verilor și vărutelor a fost livada Școlii Ruși, iar după ce tinerii au săvârșit acest ritual de primăvară s-au retras într-o sală de clasă unde s-au delectat cu grâu fiert, colăcei și alte bunătăți.

Articolul precedentCod galben de vânt, în județul Sibiu
Articolul următorBasarabenii din Sibiu organizează un festival dedicat tradițiilor și culturii lor