Astăzi, celebrăm Ziua internațională a păcii. Această zi a fost stabilită pentru prima dată în 1981, când ne aflam în plin război rece. 41 de ani mai târziu, la ora la care vorbim, războiul dintre lumea liberă și rămășițele URSS a intrat într-o nouă fază, care poate duce la distrugerea întregii omeniri. Ca orice dictator aflat captiv în propria capcană, Putin este acum, mai volatil ca niciodată și anunță război total prin mobilizarea parțială. 

În realitate el dansează singur, poporul rus se revoltă, iar oamenii încearcă să fugă din țară, chiar la ora la care vorbim. Unicul as real din mâneca lui Putin este șantajul energetic. De care profită cu nerușinare rechinii din România, care nu sunt ținuți în frâu de guvernanți. Nu le pasă decât de profiturile lor uriașe, în timp ce ruinează milioane de oameni. Românii sunt sfătuiți să reducă din toate părțile consumul și o fac, pentru că de zeci de ani sunt obișnuiți cu lipsurile. Numai că acum sfidarea politicienilor este uriașă. Facturile vor fi calculate oricum după bunul plac al furnizorilor care ne taxează pentru ce am plătit deja, în ultimii ani. Ați văzut cazurile a două familii modeste care au primit facturi de peste 30 de mii de lei, după ce compania de energie le-a făcut regularizare pe 4 ani de zile. Și ca acești oameni sunt mulți alții, săraci și aduși în sapă de lemn pentru că statul nu îi poate apăra de tâlharii din Energie! Mulți sunt în pericol să piardă tot, inclusiv acoperișul de deasupra capului. Cumplit este că incompetența de care dau dovadă managerii acestei țări, lovește mai grav în economie, decât o fac bombele rusești în Ucraina. Și vă dau un exemplu concret: Criza energetică determină colosul Azomures sa ia noi masuri drastice. Altii 200 de oameni risca sa ramana pe drumuri. Și nu este singurul exemplu, nu doar coloșii economiei se chinuie să supraviețuiască.

Tot mai multe firme mici și mijlocii sunt forțate să pună lacătul pe ușă, să trimită oameni în șomaj și să condamne familii întregi la foame și sărăcie. Deși am mari dubii că vinovații vor fi trași la răspundere, în acest moment se face o nouă anchetă pe piața energiei din cauza jafului facturilor. Inspectorii ANRE fac cercetări la sediile distribuitorilor și verifică dacă aceștia au respectat legea care îi obligă să citească indexul clienților. În paralel, și Protecția Consumatorului face anchetă la sediile furnizorilor. Până când situația va fi lămurită, oamenii primesc facturi de zeci de mii de lei, multe dintre ele calculate greșit. Și, în timp ce românii sunt îndemnați să facă economie, inflația a depășit 15%, iar criza economică ne bate la ușă, demnitarii își majorează propriile salarii. Senatorii au aprobat azi, pe repede înainte, un proiect de lege prin care salariile parlamentarilor, ale primarilor și funcționarilor publici urmează să crească de la 1 noiembrie. Votul a venit la doar câteva ore după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale două legi care stabileau creșteri salariale la stat. Pentru ei sunt parale, dar pentru românii de rând nu se găsesc bani la buget. Guvernul a împrumutat marți 1,35 miliarde de euro de pe piețele externe, pentru a finanța deficitul și a refinanța datoria publică. Aceasta este a patra ieșire externă din acest an. România a mai împrumutat în 2022- 4,15 miliarde de dolari și 2,5 miliarde de euro. Grav este că datoria administrației publice a ajuns la 48,3% la finalul lunii iunie. Economiștii spun că în termeni reali, aceasta crescut cu aproape 9 miliarde de euro în doar 181 de zile, adică aproape 50 de milioane de euro pe zi. Ne împrumutăm ca să trăim, nu doar noi, cei mici și mulți, dar și la nivel de țară. Aleșii patriei nu sunt capabili să aplice măsuri în favoarea noastră și sunt preocupați doar de binele lor personal sau sunt deja în campanie pentru 2024. Grav este că ei nu pricep că peste doi ani e posibil să nu mai avem o țară peste care să își întindă tentaculele și pe care să o conducă, după bunul lor plac. Criza din energie, coroborată cu cea a inflației și accelerată de războiul din Ucraina, reprezintă ingredientele unei recesiuni de amploare. Și da, veți spune că toate statele lumii sunt afectate de acest context apocaliptic pentru economie. Dar, serios, asta e acoperirea voastră, stimați politicieni? Alte națiuni iau măsuri și se străduie să identifice soluții pentru a domoli efectele cutremurului mondial, doar aici, pe malul Dâmboviței, se discută în zadar despre nimic! Înțelegem cauzele dezastrului, dar ce nu înțelegem este lipsa de reacție a autorităților din România. Nu trebuie să ne uităm mai departe de sudul României, ca să vedem că și până cel mai sărac guvern din Europa își pune poporul la adăpost în fața furtunii. Compania Bulgargaz scade prețul gazelor de la 1 octombrie, pentru ca oamenii să nu facă frigul în case. Grecia acordă subvenții la facturi pentru cei care vor reduce consumul; Italia alocă 52 de miliarde de euro pentru protejarea firmelor și a cetățenilor iar Marea Britanie înjumătățește prețul gazelor și al energiei. Și dacă vecinii noștri pot, noi de ce nu o facem, stimați cârmuitori? Ne-am săturat de discursuri în care ni se spune că nu trebuie să ne facem griji pentru la iarnă, că nu trebuie să economisim și că totul va fi bine. Nu este! Românii de rând simt din plin criza iar salariul ori pensia se termină cu mult înainte de finalul lunii. Acum, la mijloc de toamnă. Ori la iarnă ce vom face? V-am arătat aici, la Realitatea soluția care să ne taie facturile. Pentru salariile voastre ați votat cu două mâini, pentru salvarea țării, proiectul energiei din deșeuri, nu ați avut timp! De prea multe ori am fost criticata, de cei care tin la mine, ca am prea mult optimism intr-o lume mult prea întunecată. Mi se spune ca vorbesc numai de bine, când totul e din ce in ce mai rău, ca aloc prea mult timp invitaților care nu spun nimic deși vorbesc 3-4 minute fără oprire; ca vorbesc despre dragoste când totul e despre ura invidie și distrugere; ca nimănui nu ii mai pasa si nimeni nu vrea sa redreseze țara, sa o salveze, sa o aducă pe linia bunăstării, Mi se spune ca suntem prea mici noi ca sa conteze ceva! Da, va citesc toate mesajele, dragii mei telespectatori, le citesc și pe cele triste, și pe cele critice, pe toate. Doar ca nu pot renunța la a avea încredere in oameni, in invitații mei, in potentialul lor politic si in potentialul nostru ca țara, sa ne facem loc la masa celor mai mari puteri ale lumii! Nu sunt naiva decât un pic, tinerețea, iubirea, speranța îmi dau curaj sa cred ca nu este o munca in zadar, ca suntem încă mulți, chiar daca unii tăcuți, care conștientizam bogățiile naționale, le prețuim si vrem sa le salvam pentru noi romanii si generațiile ce vor veni după noi. Spuneam si aseară ca aceasta presiune pe care o punem aici, seara de seara, pe clasa politica este una pozitivă, știu ca si politicienii au suflet, sunt si ei oameni, le va trece si lor puterea si vor culege ce au semanat; le va trece tinerețea si vor îmbătrâni se vor îmbolnăvi si vor ajunge sa regrete ce au făcut sau sa se bucure ca au putut face bine au putut lasă bine in urma lor. Este o binecuvântare sa poți reprezenta milioane de suflete, este o oportunitate sa îți duci mandatul cu demnitate si onestitate! Cine nu își dorește sa fie iubit? Sa fie apreciat? V-am mai spus, dar mai spun o dată pentru cei care nu au auzit atunci: ca eu consider ca noi murim de 3 ori! Prima moarte cea fizica, când intram in pământ intr-un sicriu de lemn, la 40 de zile când se face pomenire si când nu se mai vorbește despre noi! Dacă lași bine in urma ta, dacă pui umărul la salvarea țării tale, la bunăstarea sufletelor care respira același aer cu tine se va vorbi veșnic despre tine cu mare dragoste si respect. Nici bogatul, nici săracul nu trăiesc de doua ori! Degeaba va bucurați ca furați de la sărăci sa va faceți palate si averi pentru generațiile viitoare, ca sănătatea nu se poate cumpara si ca sa închei aceasta idee cu un nume internațional va amintesc de Steve Jobs, cel care a spus ca toti banii din lume nu-l pot salva! Am ținut sa fac acest manifest pentru ca sunt dezamagita de felul in care actualii noștri decidenți înțeleg sa își facă viața mai ușoară, votând cu doua maini de la toate partidele lefuri mai mari pentru ei politicienii si ai lor! La pensii nu se poate da mai mult, salariile nu pot creste mai mult, indemnizațiile nu pot fi mai mari, pentru cetățenii de rând nu se poate face nimic ca nu sunt bani. Dar pentru voi sunt bani din banii noștri munciți din greu! Sa va fie rusine! Sa va dati explicații in fata propriei conștiințe. Și dacă nu o aveți e grav. Va luați telefoane mobile noi 7000 lei iar pentru bătrânii noștri captivi singuratații nu găsiți soluții, ca sa le dati telefoane cât sa socializeze sa își audă familia plecată departe de țara. Pentru bolnavii noștri nu aveți bani de compensare la medicamente, pentru copiii noștri intelectuali nu găsiți formule de stimulare sa aducă rezultate excepționale, pentru romanii din diaspora nu găsiți soluții sa le Creați locuri de munca bine plătite sa ne reîntregim. Vreți salarii de 14-15.000 de euro ca in țările civilizate, iar pentru restul venituri de mizerie ca in țările bananiere. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected]

Articolul precedentVreme extrem de rece în zilele următoare. Vor cădea precipitații, inclusiv lapoviță și ninsoare – VEZI HARTA
Articolul următorSituaţia de la centrala Zaporojie se deteriorează şi mai mult. Alertă a inspectorilor nucleari