Singurul exemplar din România de leopard de Amur, considerat cea mai rară felină mare din lume de către World Wildlife Fund (WWF), poate fi admirat la Grădina Zoologică din Sibiu, potrivit medicului veterinar Liviu Todescu.
Cunoscut şi sub numele de “leopardul de Orientul Îndepărtat”, “leopardul manciurian” sau “leopardul coreean”, leopardul de Amur este o subspecie a leopardului şi, în 2022, se credea că că mai există în libertate aproximativ o sută de exemplare, în toată lumea, potrivit WWF.
Leopardul de Amur este un animal solitar. Are o greutate între 32 şi 48 de kilograme, poate atinge viteza de 60 de km/h şi poate sări şase metri în plan orizontal şi trei metri în plan vertical. Puterea lor imensă le permite să vâneze o pradă cu o greutate de până la 10 de ori mai mare decât propria lor greutate.
Leoparzii de Amur au o blană mai pală comparativ cu alte specii de leoparzi, cu pete mari, de culoare închisă, situate la distanţă unele de altele. Adaptaţi să trăiască în climatul aspru şi rece din Orientul Îndepărtat Rus, aceste feline au blana lungă, care poate ajunge la şapte centimetri în timpul iernii.
Leoparzii de Amur trăiesc în medie 10-15 ani în sălbăticie şi până la 20 de ani în captivitate.
Sursa: Realitatea de Sibiu