Există lege și ea ar trebui aplicată împotriva celor care jignesc și agresează personalul medical, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea. În direct la Realitatea Plus, specialistul i-a criticat atât pe contestatari, cât și autoritățile care nu intervin mai ferm.
“Ar trebui ca Justiția să se sesizeze și să acționeze. Dacă aceste acțiuni vor mai continua, să nu ne mai mirăm că medici sau asistenți pleacă din țară, să nu ne mai întrebăm de ce nu mai avem specialiști. Eu cred că trebuie să ne respectăm social unii pe alții și să avem încredere,” a afirmat Oancea.
Specialistul timișorean a vorbit și despre consternarea pe care a simțit-o atât el, cât și colegii, după ce protestatarii anti-restricții i-au huiduit în stradă și chiar au amenințat personalul medical.
“Este cu atât mai revoltător cu cât nimeni nu pare să ne ia apărarea. Noi suntem exact ca la război, în prima linie, de un an și ne trezim că după ce am salvat atâtea vieți suntem considerați criminali. Sperăm ca acest termen să nu se înrădăcineze în cultura poporului.”
Medicul a atras atenția că starea de spirit exprimată în stradă există și în rândul pacienților.
“Au fost unii care s-au manifestat violent, cel puțin verbal. I-am tratat, într-adevăr, unii dintre ei s-au convins că este vorba de o boală potențial mortală, alții n-au crezut de la început până la sfârșit. Ceea ce s-a amplificat în ultima vreme, parțial și din cauza mesajelor media, este că aparținătorii se îndreaptă împotriva medicilor, a personalului, contestă protocoalele medicale, tratamentele”, a mai afirmat medicul de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara.
Moment halucinant în fața spitalului din Bacău: MEDICI HUIDUIȚI de protestatarii anti-restricții
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala