Ministrul Mediului Tánczos Barna s-a întâlnit cu un urs în localitatea Bixad din judeţul Covasna, pe care l-a şi fotografiat din maşină. Barna a reafirmat cu această ocazie că susţine ideea de unei OUG cu privire la posibilitatea unei „intervenţii graduale” atunci când urşii sunt observaţi aproape de localităţi sau chiar în interiorul acestora.

„Azi dimineaţă în drum spre Bucureşti m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de maşini şi nici de oamenii trecători. Conform proiectului de ordonanţă şi a procedurilor aferente, dacă «animalul a fost observat ocazional în intravilan» sau «animalul nu se retrage la observarea oamenilor», acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus şi se va putea interveni pe baza procedurii de intervenţie: prin «îndepărtarea prin alungare» din intravilanul localităţii”, a scris pe Facebook ministrul Mediului.
Imagine
Articolul precedentSibiul inclus în topul celor mai în vogă destinații turistice europene
Articolul următorCursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict, ediţia XVII