Guvernul începe negocierile cu mediul de afaceri pentru creșterea salariului minim, a anunțat ministrul Muncii în exclusivitate la Antena 3, într-o intervenție în direct la News Magazine. 

Marius Budăi a precizat că Executivul vrea ca salariul minim majorat să intre în vigoare chiar din prima zi a anului viitor. 

“Trebuie să găsim o soluție de majorare a salariului pentru că situația este extrem de complicată. Până la sfârșitul anului mi-am propus să am această discuție cu partenerii sociali astfel încât de la 1 ianuarie să intre în vigoare, dacă găsim o soluție să fie o majorare a salariului minim”, a declarat ministrul Marius Budăi la Antena 3.  

“9,4% este un procent antiromânesc care contribuie la sărăcirea seniorilor României” 

Referitor la pensii, Marius Budai a spus că procentul de “9,4% este un procent antiromânesc care practic contribuie la sărăcirea seniorilor României. Într-o analiză pe care am făcut-o la nivel de PNRR-ul ale statelor membre din Uniunea Europeană, dar și a legislațiilor naționale, nu am găsit absolut nicăieri, dar absolut nicăieri, o asemenea plafonare cu cheltuielile sociale. Suntem în dinamică cu discuțiile cu Uniunea Europeană”, a mai spus Marius Budăi, ministrul Muncii, în emisiunea News Magazine de la Antena 3. 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentSistemul sanitar din Ucraina, în colaps din cazua războiului. Sute de unități medicale, distruse în timpul războiului
Articolul următorPetre Daea: „Din nefericire, în Teleorman, Olt și Dolj nu mai avem apă pentru a iriga!”