Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins afirmaţiile potrivit cărora Moscova ar fi provocat criza alimentară mondială, transmite BBC.

Lavrov a declarat că “agresivitatea” naţiunilor occidentale în impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei indică o concluzie simplă, şi anume că “nu este vorba despre Ucraina, ci despre viitorul ordinii mondiale”.

Într-un discurs ţinut în faţa ambasadorilor Ligii Arabe la Cairo, el a declarat că naţiunile occidentale distorsionează adevărul cu privire la impactul sancţiunilor asupra securităţii alimentare globale. El a acuzat naţiunile occidentale că încearcă să îşi impună dominaţia asupra altora.

O mare parte din lumea arabă şi din Africa este grav afectată de penuria de cereale cauzată de războiul Rusiei din Ucraina. Un acord istoric semnat vineri pentru reluarea exporturilor de cereale ale Ucrainei atârnă în balanţă după ce Rusia a atacat sâmbătă obiective din portul Odesa, precizează BBC. 

Lavrov a declarat că “agresivitatea” naţiunilor occidentale în impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei indică o concluzie simplă: “Nu este vorba despre Ucraina, ci despre viitorul ordinii mondiale.

“Ei spun că toată lumea trebuie să susţină o ordine mondială bazată pe reguli, iar regulile sunt scrise în funcţie de situaţia specifică pe care Occidentul doreşte să o rezolve în favoarea sa”.

Sursa: Libertatea Zilei

Articolul precedentMinistrul Familiei trage un semnal de alarmă! Aproape în fiecare zi, în România, un minor este violat sau agresat sexual
Articolul următorMisiuni și acțiuni întreprinse pentru prevenirea și gestionarea efectelor generate de caniculă, în ultimele 24 de ore