La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 16 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (6 acte materiale).
În fapt, tânărul este bănuit că, în perioada septembrie – noiembrie a.c., ar fi sustras produse alimentare, de uz casnic și cosmetice din mai multe societăți comerciale de pe raza municipiului Sibiu și a localității Șelimbăr. Prejudiciul creat a fost estimat la suma de 8.000 de lei.
În baza probatoriului administrat, sibianul a fost reținut 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.