Municipiul Sibiu a ajuns miercuri la o rată de infectare de 11,18 la mia de locuitori, iar județul, pentru a treia zi consecutiv se află în topul județelor din țară, cu o rată de 7,19 la mia de locuitori. Deși până acum Prefectul Mircea Crețu declarase că nu se impune carantinarea niciunei localități din județ, deci nici a municipiului Sibiu, iată că valul de infectări cu coronavirus i-a schimbat părerea. A confirmat pentru ORA DE SIBIU că joi, în ședința de Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, se va propune carantinarea cel puțin a municipiului Sibiu.

Surse au declarat pentru Ora de Sibiu că s-au trimis deja către IPJ Sibiu și Jandarmeria Sibiu informări în acest sens și li s-a cerut să stabilească efectivele și punctele de verificare ale intrărilor în oraș.

Prefectul Mircea Crețu, aflat în izolare după infectarea cu coronavirus, a admis pentru ORA DE SIBIU că informațiile sunt adevărate. ”Da, am ajuns la o rată de infectare la care cred că sunt necesare aceste măsuri. Carantinarea se impune, și nu cred că doar în cazul Sibiului, ci și al Cisnădiei, Șelimbărului și tot ce înseamnă împrejurimile municipiului, unde rata de infectare este mare. Cel mai probabil în ședința de mâine (n.r. joi, 12 noiembrie), se vor face propunerile acestea care mai apoi vor trebui aprobate de CNSU, de domnul Raed Arafat. Este momentul să se ia o astfel de măsură”, a declarat prefectul Mircea Crețu pentru sursa citată.

Continuarea, AICI.

Sursa: Realitatea de Sibiu

Articolul precedent9.799 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 şi 203 decese
Articolul următorSARS-COV-2 închide Secția de Neurologie a Spitalului Județean din Sibiu