Poliţiştii de imigrări din Sibiu, în urma activităţilor întreprinse, au depistat 3 cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale pe raza județului. Pe numele cetățenilor străini au fost emise 2 decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara noastră în termen de 15 de zile şi o decizie de returnare sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Sibiu au efectuat, săptămâna aceasta, mai multe acţiuni şi controale în cooperare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul acţiunilor întreprinse au fost depistaţi trei cetăţeni străini, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, toți bărbați, din Republica Moldova, doi dintre aceștia se aflau în ședere ilegală, iar unul care desfășura activități lucrative, fără forme legale.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de şedere pentru cetățeanul străin care desfășura activități lucrative, fără forme legale fiindu-i emisă decizie de returnare sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore, iar în cazul celor doi cetățeni străini cu ședere ilegală, au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

La ieșirea din țară pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu O.U.G nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Pentru informaţii privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentaţia necesară prelungirii dreptului de şedere, tipuri de formulare şi alte informaţii, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de aşteptare la ghişeu şi eficientizarea procesului de preluare a documentelor.

BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI SIBIU

Articolul precedentLansarea Campaniei media de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun din România
Articolul următorAutoritățile atrag atenția! Peste 450.000 de permise de conducere vor expira până la începutul anului viitor!