O fetiță nu a mai avut răbdare ca mama ei să ajungă la spital și a venit pe lume chiar în ambulanța SMURD.
Experiența a fost una inedită pentru pompierii sibieni de pe echipajul de prim- ajutor, care au asistat femeia la naștere.
“Ieri, 4 iunie, în jurul orei 17, echipajul SMURD, format din paramedicii Adriana Sas, Ioan Oros și Sorin Simon, din cadrul Stației de Pompieri Agnita a fost chemat în ajutor de o femeie însărcinată care intrase în travaliu. Pompierii salvatori s-au deplasat în cel mai scurt timp în localitatea Benești pentru a prelua și transporta femeia la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde urma să nască. La puțin timp după preluarea acesteia, întrucât nașterea era iminentă, femeia a adus pe lume nou-născutul în autospeciala SMURD, sub atenta supraveghere a colegilor noștri”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
După acordarea primelor măsuri de îngrijire, mama și copilul au fost transportați în siguranță la spital.