Reprezetanții poliției sibine reamintesc operatorilor economici care produc, introduc, dețin, experimentează, prelucrează, transportă, utilizează sau pun la dispoziție precursori de explozivi restricționați, au obligația, înaintea începerii activității cu precursori de explozivi restricționați, de a transmite Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române oserie de informații.

Este vorba dspre decizia de numire a persoanei responsabile de activitatea cu precursorii de explozivi restricționați și a înlocuitorului acestuia, lista cu precursorii de explozivi restricționați sau amestecurile sau alte substanțe care conțin astfel de substanțe cu care efectuează operațiuni.

În vederea monitorizării tranzacțiilor efectuate cu precursori de explozivi restricționați, operatorii economici țin evidența strictă a acestora sub forma unui registru anume destinat.

Pentru luarea în evidență și înregistrarea registrului privind tranzacțiile efectuate cu precursori de explozivi restricționați, operatorii economici se vor prezenta la unitatea de poliție județeană în raza căreia îți defășoară activitatea, cu documente.

Acestea sunt cerere scrisă, în care vor fi specificate inclusiv datele de contact ale persoanei împuternicite să depună documentația, registrul întocmit cu respectarea prevederilor legale în domeniu, notificarea înaintată punctului național de contact însoțită de confirmarea de primire, lista cu precursorii de explozivi cu care efectuează operațiuni și decizia de numire a persoanei responsabile de activitatea cu precursorii de explozivi restricționați și a înlocuitorului acesteia și copii după actele de identitate ale acestora, cu certificatul de înregistrare eliberat de O.N.R.C. și cu un acord de funcționare eliberat de Primărie pentru punctele de lucru.

Ce riscă cei care lucrează cu astfel de substanțe și nu se supun obligațiilor

Printre operatorii economici care efectueză operațiuni cu precursori de explozivi restricționați, se numără: case de amanet/ateliere de bijuterii, societăți comerciale/instituții publice care dețin laboratoare chimice/de calitate/sanitare/de analize, farmacii, unități medicale, societăți care desfășoară activități veterinare, societăți comerciale care desfășoară activități de: fabricare hârtie și carton, tratare și acoperire metale, comerț/intermediere comerț cu precursori de explozivi restricționați, activități de asistență medicală specializată, fabricare produse lactate, fabricare piese și accesorii pentru autovehicule, creștere păsări, finisare materiale textile,fabrici de bere/suc, societăți comerciale care au ca și obiect de activitate purificarea aerului din piscine/bazine cu apă, societăți comerciale care efectuează operațiuni cu explozivi/substanțe chimice, curățătorii chimice etc. Aceștia sunt rugați să verifice Anexele I și II din Regulamentul (UE)nr. 98/2013 și să identifice, dacă e cazul, substanțele pe care le utilizează în activitatea desfășurată și să urmeze procedura pentru punerea de îndată în legalitate. Totodată, operatorii economici care desfășoară operațiuni cu precursori de explozivi restricționați au obligația de a asigura etichetareaacestor produseși de a asigura măsurile de protecție fizică a substanțelorîn locațiile unde acestea se produc, se utilizează, seexperimentează, se pun la dispoziție şi se depozitează.Vă amintim că orice încălcare a prevederilor Legiinr. 49/2018 se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, contravenientul putând achita amenda pe loc.

Articolul precedentRășinărenii au rămas fără apă potabilă
Articolul următorApă Canal SA a crescut tarifele la apă potabilă și canalizare