Patru persoane au fost reținute după ce ar fi furat bunuri dintr-un magazin de pe Aleea Seviș din Sibiu. Ulterior, le-au abandonat, iar prejudiciul de 622 de lei a fost recuperat.

“În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni de furt, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au prins și reținut o femeie și trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 42 de ani. În fapt, cei patru sunt bănuiți că, la data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 17, ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin situat în municipiul Sibiu, pe Aleea Seviș”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, ulterior, cei patru au abandonat bunurile în zona magazinului, prejudiciul, în valoare de 622 de lei, fiind recuperat în totalitate.
Cei patru au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu.

Articolul precedentFC Hermannstadt joacă, sâmbătă, cu FCSB. Neagoe: “Vom face tot ce ține de noi să câștigăm acest meci”
Articolul următorDoi tineri, de 17 și 18 ani, arestați preventiv după ce au agresat un bărbat și i-au luat portofelul