Ultimul concert simfonic organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în acest an, Concertul de Crăciun, este programat în două seri consecutive, miercuri, 19 decembrie, și joi, 20 decembrie, ambele la Sala Thalia, cu începere de la ora 19.

Alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu – condusă de dirijorul Constantin Grigore – va urca îndrăgita solistă de muzică ușoară Paula Seling. Concertul din 20 decembrie va fi transmis live pe internet, pe www.filarmonicasibiu.ro, și pe pagina de facebook a instituției – fb.com/FilarmonicaSibiu. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Toate biletele puse în vânzare au fost epuizate însă, cei care vor să o vadă pe Paula Seling alături de artiștii sibieni, o pot face în cadrul repetiției generale de miercuri 19 decembrie, cu începere de la ora 11.30. Accesul publicului la repetiția generală se face pe baza unui bilet în valoare de 10 lei. Acestea se vor pune în vânzare începând de luni, 17 decembrie, la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Programul concertului va cuprinde colinde și cântece de Crăciun în aranjamente muzicale.
Solistă, compozitoare, producător muzical și artist, Paula Seling a început să studieze pianul de la vârsta de șase ani, câştigând premii importante ca pianist. La vârsta de zece ani, a susţinut primul recital ca şi solist vocal, acompaniată de corul şcolii. De atunci, a câştigat aproape toate trofeele festivalurilor de muzică din România. Din 1998 şi până în prezent, a lansat peste 15 albume solo, atât cu muzică pop, dar şi de colinde sau muzică religioasă, multe dintre acestea fiind scrise, orchestrate şi produse de ea. Paula Seling şi-a “împrumutat” vocea personajului Holly Viteză în producţia “Maşini 2” şi a interpretat piesa “Chiar pot zbura” de pe coloana sonoră a filmului de animaţie Disney, “Neinfricata”(The Brave). Începând cu anul 2011, Paula a făcut parte din juriul show-ului de televiziune X-Factor. De-a lungul timpului a avut numeroase colaborări cu nume mari din industria muzicală şi a cântat pe scene alături de mari interpreţi. A reprezentat România, de două ori, la Eurovision, alături de Ovi, unde în 2010 au reuşit să obţină locul al III-lea. Din 2008 are propria casă de producţie şi de curând şi-a deschis propria şcoală de muzică, Unicorn Records.

Articolul precedentUPDATE: Uite ursul, nu e ursul! / Bărbat atacat de urs pe o pășune din județul Sibiu
Articolul următorSfaturile polițiștilor. Cum să circulați în această perioadă