Dosarul de înscriere trebuie să fie complet, ulterior nemaiputând fi depuse alte documente.

Perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile scoase la concurs în Poliţia Română a fost prelungită până la data de 7 iulie.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, candidaturile se depun online.

Dosarul de înscriere trebuie să fie complet, ulterior nemaiputând fi depuse alte documente.

“Posturile scoase la concurs sunt în specialităţile acţiuni speciale, analiza informaţiilor, arme, explozivi şi substanţe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalităţii, combaterea criminalităţii organizate, comunicaţii şi informatică, cooperare poliţienească internaţională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, logistică, operaţiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecţia martorilor, psihosociologie, relaţii cu publicul, relaţii internaţionale, resurse umane, rutieră, siguranţă şcolară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă şi învăţământ”, se precizează într-un comunicat al IGPR.

Informaţii complete despre posturile existente, programul înscrierilor, condiţiile de participare, documentele necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor sunt disponibile online.

Articolul precedentCNAS: De la 1 iulie vor fi disponibile noi servicii de depistare și confirmare a unor boli grave
Articolul următorPERU: Avertizare de tsunami după un cutremur de 7,2 grade